sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Lemnul, parte din viața noastră


   Încă din copilărie am iubit tot ce era natural, alegând jucăriile de lemn, rătăcite prin pod de pe vremea copilăriei părinților mei, pe care le aduceam la viață în stilul meu visător de copil, ajutat de o cutie cu acuarele și multă imaginație. Am crescut la țară, în imediata apropiere a unei păduri de foioase; nu ne desparte mai mult de 1-2 km, așa că vizitele mele în sânul naturii au fost și sunt destul de frecvente, dat fiind faptul că, după mai mulți ani petrecuți în agitația bucureșteană, am decis să mă întorc, mai mult pentru sufletul meu, în sânul binecuvântat al naturii, unde aerul este proaspăt, pădurea aproape și mereu o oază de liniște, iar timpul trece fără să fie împins nebunește de la spate.
   Marele meu regret a fost că nu m-am născut într-o zonă de munte, să pot locui într-o casă de lemn, în care să pot simți permanent mirosul discret al lemnului de brad, să simt treptele cum scârțâie ușor ca și când ar vrea să-mi vorbească. Când eram mai mică, credeam că aceste case sunt doar frumoase, aspectuoase, fără să mă gândesc la utilitatea construcției: lemnul păstrează căldura pe timp de iarnă, iar vara reușește să mențină o încăpere câtuși de răcoroasă pentru a scăpa de arșita de afară.
   Iubesc casele de lemn, iar visul meu este ca propria mea casă să fie una construită din lemn: o casă pentru sufletul meu! M-am săturat să fiu înconjurată de case din beton armat, cu ziduri reci și goale de simțământ, ridicate amenințătoare, la înălțimi exagerate, una lângă alta, înșirate ca niște soldați sfidători. Vreau să dărâm zidurile acestei rutine cimentate, să-mi clădesc un univers personal, din lemn natural, încărcat de sevă, de viață și de istorie, pentru a păstra legătura cu natura.
   Pentru cei care se visează între ziduri de beton, o casă din lemn poate să pară o cabană, un adăpost simplist, lipsit de gust și însemnătate. Însă nu este deloc adevărat, pentru că o casă cosntruită din lemn poate să fie cel puțin la fel de modernă sau de avangardistă, dacă nu chiar mai bine. Orice casă poate să fie unică și specială atâta timp cât îți pui în ea sufletul, astfel încât să dai naștere oazei tale de liniște și relaxare, unui spațiu locuibil de vis. Iată cum ar arăta o cameră a casei mele de vis, construită numai din lemn:


   Da, am o mare înclinație spre tot ce este natural: îmi plac construcțiile din lemn, iubesc confecțiile din fibre naturale precum bumbacul, inul sau cânepa, parchetul din lemn natural și nu reproducerile ieftine din plastic, aranjamentele din flori culese din grădină. Iubesc natura, iubesc lemnul, florile, apa. Cât o să mai dureze până o să ne deșteptăm cu toții că toate aceste elemente sunt esența existenței noastre?
   Căutăm mereu materiale substituibile celor naturale. Palul a început să monopolizeze industria mobilei și să mobileze încăperile românilor, deși  încă sunt multe firme românești care produc mobilă de calitate din lemn natural, promovate pe AfaceriLemn.ro. Am ajuns să ne ”încălțăm” casele cu parchet cu folie de plastic în loc să optăm pentru parchetul din lemn natural, bine prelucrat și tratat pentru o rezistență în timp net superioară. Vouă cum vă place: să vă încălțați picioarele în pantofi de piele ori să le sugrumați în înlocuitori sintetici de proastă calitate?

   Trăiesc în imediata apropiere a pădurii și, din fericire, nu am văzut-o sacrificată cu sălbăticie, defrișată fără pic de rațiune sau simțământ, în interese economice. Motivele sunt destul de simple: în primul rând, pădurea este destul de mică, iar în al doilea rând, oamenii locului nu au uitat să îi aprecieze valoarea- animale care încă își au adăpostul sub pălăria pădurii ( precum câteva ciute și cerbi, vulpi roșcovane și fazani cocheți), bunătăți ale pădurii ( precum ciupercile de pădure și alte soiuri de bureți, fructe de pădure, alune și plante medicinale). Ocazional, copacii marcați sunt doborâți la pământ, lăsând locul celor tineri, să-și înalțe trupurile până la cer.
   Însă lucrurile nu sunt la fel de roz și cu alte păduri din România. Orice om care a studiat geografie în școală știe că România a avut suprafețe foarte întinse de păduri. Exact, am avut, deoarece în ultmii ani au fost doborâți la pâmânt milioane de opaci, sute de hectare de pădure, în locul cărora au rămas cioturi și crrengi sfâșiate de trup, întocmai ca pe un câmp de luptă. Am văzut cu toții reportaje cu cazuri frecvente de desfrișare excesivă a pădurilor. Nu ne mai iubim bogățiile țării, distrugem tot ce avem mai de preț, pentru un pumn de bani făcut rapid, însă cu consecințe extreme: un copac matur este tăiat cu ușurință în câteva minute, însă unui pui de copac îi ia ani buni pentru a crește la dimensiunile celui sacrificat. Ce este mai trist este faptul că distrugerea aceasta în masă a pădurilor noastre este săvârșită tocmai de intermediari, de aceea demersurile de stopare a acestora este aproape imposibilă.

    Vă invit la un exercițiu de imaginație: imaginați-vă că suprafața capului vostru este o pădure, iar fiecare fir de păr este un copac. Cum v-ați simți dacă dimineața v-ați trezi cu o suprafață a capului ”defrișată”? Nu ne-ar plăcea să fim mutilați într-un asemenea fel, așa că de ce să ne lăsăm pădurile mutilate?  Haideți să ne mobilizăm și să ne protejăm pădurile!
   De aceea, susțin Afacerilemn.ro în promovarea firmelor serioase și responsabile din industria prelucrării lemnului, a mobilei, precum și a produselor specifice.




vineri, 29 noiembrie 2013

Mască de păr homemade cu lăptișor de matcă

  Ca orice femeie, sunt înnebunită după tratamente cosmetice, fie că este vorba despre cele luate direct din comerț, ori despre cele preparate acasă. Așa că imediat cum am primit lăptișorul de matcă Apiland (vezi aici) și am descoperit că acest produs apicol poate fi utilizat în preparate cosmetice pentru îngrijirea părului, mi-am zis că trebuie neapărat să îl încerc și în această variată.
   Sunt o fire activă din fire, așa că mi-a surâs ideea de a prepara, chiar la mine acasă, o mască de păr pe bază de lăptișor de matcă și alte ingrediente naturale, cu care să îmi răsfăț și să-mi hidratez podoaba capilară. De când s-a răcit vremea, am o mare problemă cu părul gras, de aceea masca pe care am ales să o prepar este destinată tratamentului acestui tip de păr.


     Masca pentru părul gras se prepară rapid și este nevoie de numai 3 ingrediente naturale pentru a vă degresa părul pe cale naturală:

  • 1 lingură coajă rasă de lămâie
  • 2 g lăptișor de matcă pur (echivalentul a 4 lingurițe-măsură rase)
  • 1 lingură mentă
    Nu am mai găsit mentă proaspătă, dar dat fiind faptul că pe durata verii îmi usuc mai multe plante medicinale pentru anotimpul rece, am avut din belșug frunze mentolate. Coaja de lâmâie și menta se pun la infuzat în 500 ml de apă fierbinte.


    Infuzia are un miros extrem de plăcut, mentolat și în același timp parfumat de la lămâie. Așteptați până ce infuzia se răcește, apoi adăugați lăptișorul de matcă. Eu am pus infuzia într-o sticlă de plastic, apoi am adăugat produsul apicol și am agitat foarte bine sticla, până am fost convinsă că lăptișorul de matcă s-a dizolvat complet. Mi-am aplicat compoziția pe toată lungimea părului, de la rădăcini până la vârfuri și am lăsat-o să acționeze pentru zece minute, după care am clătit părul cu apă călduță din abundență.
    După uscare, am constatat o senzație de curățare profundă a părului, care a rămas discret parfumat de infuzia de lâmâie și mentă. Desigur, explicația constă în faptul că toate cele trei ingrediente ale măștii fuzionează pentru a curăța firul de păr de excesul de sebum. Lăptișorul de matcă are proprietăți antibacteriene și antifungice, așa că luptă intens pentru degresarea părului, în timp ce menta oferă prospețime acestuia, iar lămâia un plus de strălucire.
   
    Cum am avut la dispoziție doar 10 g de lăptișor, a trebuit să le raționalizez pentru a le utilizez sub diverse forme: consum alimentar, tratament facial și tratament pentru păr. Așa că pentru îngrijirea părului am alocat 4 g, suficiente pentru a prepara de două ori masca. Eu am reușit să le folosesc de 3 ori, pentru că după prima oară când am preparat masca și am aplicat-o pe păr, mi-a mai rămas cam o treime din cantitate, pe care am turnat-o într-o stricluță de plastic și am pus-o la păstrat în frigider, pentru următoarea ședință, programată la scurt timp, deoarece această mască de păr poate fi utilizată de 2-3 ori pe săptămână. A doua oară când am preparat masca, am adăugat și compoziția rămasă, iar ce mi-a mai rămas am păstrat pentru a treia și cea din urmă folosire.
    După o triplă utilizare am constatat că părul se îngrașă mai greu decât de obicei, ceea ce m-a bucurat foarte mult, mai ales că de când vremea s-a răcit am început să port ceva pe cap ca să nu răcesc, iar părul fiind acoperit mi se îngrașă mai repede decât vara. În plus, păstrarea aromei mentolate în podoaba capilară mi-a oferit o senzație plăcută de prospețime, pentru că, în mod obișnuit, când părul începe să se îngrașe emană un miros neplăcut, pe care nu îl pot elimina decât prin spălare.
    În concluzie, îmi doresc să mai folosesc și pe viitor lăptișorul de matcă în prepararea tratamentelor pentru îngrijirea părului, pentru a mă bucura de beneficiile sale : regenerarea, hidratarea și vitalizarea, precum și stimularea creșterii părului și diminuarea până la eliminarea completă a mătreții.

   Dacă sunteți și voi interesate să vă tratați părul cu o mască pe bază de lăptișor de matcă, iată câteva rețete de măști pentru tratarea diferitelor probleme ale podoabei capilare:



miercuri, 27 noiembrie 2013

Mască de față homemade cu lăptișor de matcă

   Dacă în articolul anterior v-am făcut o prezentare detaliată a Lăptișorului de matcă de la Apiland (vezi aici), astăzi voi vorbi despre beneficiile acestui produs apicol în tratamentele cosmetice pentru îngrijirea feței: diminuarea ridurilor, prevenirea apariției noilor riduri, regenerarea țesutului epitelial, revitalizarea și strălucirea tenului, tonifiere facială, lifting facial, diminuarea considerabilă a acneei, hidratare profundă și catifelarea tenului, stimularea producerii de colagen, care redă elascticitatea pielii.
   După cum v-am spus, în interiorul cutiuței am găsit și câteva rețete cosmetice pe bază de lăptișor de matcă, așa că am fost tentată să îmi prepar propria mască de față acasă, din produse 100% naturale. Din recipientul de 10 g pe care l-am primit spre testare în cadrul campaniei Brander, 2 g le-am alocat îngrijirei tenului, ceea ce înseamnă că mi-am aplicat masca de două ori.


   Era normal să îmi aleg o mască potrivită tipului meu de ten, de aceea am preparat rețeta de Mască pentru ten normal și mixt:

  • 1 linguriță lapte
  • 2 lingurițe miere
  • 2 linguri infuzie de mușețel
  • 1 g lăptișor de matcă (echivalentul a două lingurițe-măsură rase)
  Masca de față se pregătește foarte rapid și simplu, din ingredientele naturale de mai sus. Se amestecă toate până se obține o pastă omogenă, care se aplică pe față și se lasă să acționeze timp de 20 de minute. Masca se clătește cu apă călduță, până când tenul rămâne curat.
   Prima oară când am preparat masca de față am folosit miere Hofigal care este mai lichidă decât mierea obișnuită, așa că nu am obținut o pastă omogenă, ci un lichid gros, pe care l-am aplicat pe față cu o pensulă cu peri naturali. Datorită mierii, masca se prinde imediat de față, așa că și sub forma mai lichidă am reușit să aplic toată masca pe față.
   A doua oara am pus miere ma groasă, așa că amestecul a avut o consistență mai solidă, c o pastă cremoasă. În ambele cazuri, rezultatele au fost aceleași, așa că nu contează ce tip de miere folosiți; fiind un produs natural, are aceleași proprietăți sub orice formă ar fi.
   Masca are un gust foarte dulce, plăcut, pe care nu ai cum să nu îl simți când îți aplici masca. O bunătate cu lapte, miere și lăptișor de matcă, pentru că infuzie de mușețel nu se simte prea mult în gustul amestecului.
    Am lăsat masca pe față în jur de 20 de minute, după care m-am clătit cu apă călduță din abundență. Deși mă așteptam să se clătească greu datorită mierii, nu a fost deloc așa și masca s-a îndepărtat cu ușurință, lăsând tenul foarte curat.
    În ambele cazuri, am folosit masca de față după jumătatea zilei,  timp în care, încă de dimineață, am purtat machiaj pe față(fond de ten și pudră). Înainte să aplic masca m-am demachiat, dar de fiecare dată când mă demachiez îmi simt tenul încărcat așa că folosesc cel puțin un produs de curățare. De multe ori, chiar și după ce îmi spăl fața după demachiere, tot mai simt tenul încărcat. Nu a fost cazul și atunci când am folosit masca de față homemade cu lăptișor de matcă, care mi-a lăsat o senzație incredibilă de prospețime, încât mi se părea că tenul nu a fost deloc încărcat pe parcursul zilei cu vreun produs de machiaj. 


    Pe lângă faptul că asigură curățarea în profunzime a feței, masca cu lăptișor de matcă tonifiază tenul, care devine moale și catifelat, plăcut la atingere. Lăptișorul de matcă, grație propeităților sale antibacteriene și antifungice, curăță și elimină toate impuritățile, mușețelul calmează iritațiile și tonifiază, iar amestecul de lapte și miere asigură hidratarea profundă și strălucirea tenului.
   Cu certitudine, este una dintre cele mai eficiente măști de față pe care le-am încercat până acum, iar preparea ei a fost extrem de plăcută și mult mai simplă decât îmi imaginam. Așa că nu este nevoie să sacrificați mult timp pentru un răsfăț natural cu efecte vizibile. În doi timpi și trei mișcări puteți prepara, în confortul propriei locuințe, un remediu natural eficient pentru îngrijirea tenului.
   Îmi doresc să mai folosesc această mască de față, precum și alte tratamente cosmetice preparate cu ajutorului lăptișorului de matcă, pentru a preveni apariția ridurilor noi, elaticitatea și hidratarea în profunzime a tenului.

   Pe lângă masca pentru ten normal și mixt, cei de la Apiland au mai trecut și alte rețete de măști pentru față pe bază de lăptișor de matcă:



   

marți, 26 noiembrie 2013

De ce iubesc magazinul Miniprix?


   Astăzi o să vă vorbesc tot despre Miniprix (CLICK AICI). Dacă în postarea anterioară v-am povestit despre magazin și despre raportul preț-calitate al hainelor, articolul de acum este tot unul practic, însă vă voi prezenta trei ținute diferite cu haine și accesorii pe care mi le-am comandat din acest magazin online (OOTD- outfit of the day)
   Chiar dacă îmi cumpăr haine de câțiva ani buni de pe Miniprix, marea mea slăbiciune sunt gențile și ghetele. Poate nu mereu am timp să verific noutățile din categoriile de haine, însă când vine vorba de poșete nou adăugate, nimic nu-mi stă în cale și le cercetez cu amre atenție, cu ochi de cunoscător! Și marea ”problemă” este că pe site apar foarte, foarte des noi modele, de aceea mereu adaug câte ceva pe lista de dorințe.
 

   La acest moment, am pus ochii pe următoarele produse pe care mi le-aș dori în această toamnă:
1. Cizme maro din piele naturală, lucrate manual- pe lângă design , îmi place culoare și tocul forte comod, de numai 8,5 cm. Franjurii-fantezie fac ca modelul să fie și mai special, și nu cred că mi-ar fi plăcut la fel de mult cizmele fără ei. Culoarea neutră face ca aceste cizme să fie ușor de asortat cu haine în alte culori, iar designul le transformă în încălțări versatile: le-aș purta toamna cu o pereche de blugi albastru-închis, un tricou simplu și sacou, iar primăvara le-aș combina cu o rochie mai vaporoasă, cu un imprimeu viu.

2. Ghete cu toc comod- În primul rând, îmi place mult de tot culoarea, mai ales că tonurile de roșu sunt la mare căutare în acest sezon. La fel de în vogă sunt și ghetele cu toc, prevăzute cu șiret, așa că am împușcat mai mulți iepuri dintr-un foc. Deși sunt confecționate din piele ecologică, au un aspect foarte plăcut, iar un mare plus îl constituie tocul de doar 7,5 cm.

3. Geantă din piele naturală- Îmi plac la nebunie gențile din piele, deoarece se mențin foarte bine în timp, așa că sunt o adevărată investiție. La această poșetă, ador designul tip investment bag, despre care v-am mai spus că se poartă în sezonul toamnă/iarnă 2013. Detaliile metalice aurii se combină perfect cu piele naturală de culoare maro-cărămiziu. Un mare plus îl constituie bareta detașabilă, pentru că îmi place să port genți cross-over atunci când este frig afară, ca să pot să-mi adăpostesc mâinile în buzunare.

4. Plic în nuanțe de maro - Ador poșetele-plic, pentru că pot fi asortate cu ușurință la o ținută. De multe ori, îmi creez un outfit plecând tocmai de la plic. Deși par mici, poșetele-plic sunt destul de încăpătoare, în condițiile în care nu vreți să luați cu voi decât strictul necesar. Îmi place mult și cum se combină cele două nuanțe de maro-caramel.

   Cei de la Miniprix (CLICK AICI) au dau startul reducerilor încă de pe 22 noiembrie, când a început săptămâna intitulată Pink Week, un maraton de promoții, care sigur va culmina cu marea reducere din 29 noiembrie- Black Friday. Așa că este perioada oportună pentru a sta cu ochii pe produsele noastre favorite și a profita de cele mai bune reduceri din tot anul. Desigur, pe Miniprix.ro au mereu promoții la produse, însă parcă viața are alt farmec când jucâm în hora reducerilor de Black Friday! Descarcă aplicația Miniprix (pentru Android sau iOS) pentru a fi la curent cu super ofertele Miniprix!

   La final, vreau să vă prezint trei ținute realizate cu ajutorul articolelor vestimentare de pe Miniprix. Chiar dacă produsele nu mai sunt disponibile pe site, voi posta link-urile pentru fiecare produs în parte, așa încât voi să vă puteți face o idee în legătură cu prețul. În plus, veți observa că multe dintre produse au fost la reducere, unele dintre ele fiind chiar niște chilipiruri.
   Toate cele trei ținute sunt potrivite pentru această toamnă; desigur, am exclus din ținute hainele groase, pentru că deși am câteva luate de pe Miniprix, nu am mai găsit link-urile către fiecare în parte (mai ales că platforma online a fost schimbată destul de recent, iar comenzile de pe platforma veche nu au fost păstrate în arhivă).








    V-am zis deja că-mi plac la nebunie poșetele-plic, nu-i așa? Iată câteva din colecția mea de plicuri de pe Miniprix:



 Click pe imaginea de mai jos pentru cele mai bune prețuri la haine și încălțăminte:

Miniprix.ro

luni, 25 noiembrie 2013

Buze nude cu rujul Giordani Gold by Oriflame


     Cu puțin timp în urmă am avut plăcerea să primesc spre testare rujul Giordani Gold Canary Diamond de la Oriflame, nuanța Champagne Nude. Încă din liceu folosesc produse de la această marcă,iar gama Giordani a fost dintotdeauna preferata mea, deoarece produsele sunt foarte calitative și au fost mereu pe placul meu. Am grijă ca în fiecare lună, sau măcar o dată la două luni, să includ pe lista de comandă și un produs Giordani Gold. De la parfumuri, oje, luciuri și fonduri de ten, toate au trecut rând pe rând prin portfardul meu.

     Când am primit rujul, am fost încântată de ambalaj, în primul rând, deoarece ca toate produsele din această gamă, are un ambalaj frumos, cochet și prețios. Nuanța rujului este una nude, de mult mi-am dorit să încerc o astfel de nuanță, deși nu cred că se potrivește prea bine cu tenul meu.
    Textura rujului este plăcută,însă eu am o problemă cu rujurile și luciurile de buze, deoarece nu le suport pe buze, indiferent de textura pe care o au. Cu toate acestea, nu stau pe gînduri dacă îmi pică cu tronc vreun produs destinat înfrumusețării buzelor, chiar dacă dintre peste zeci de astfel de produse cumpărate până acum, doar pe unul singur am reușit să-l suport pe buze timp de câteva ore.

    Iată descrierea rujului conform site-ului Oriflame: Ruj cu pudră de diamante veritabile, ce îmbină luciul şi strălucirea cu îngrijirea intensă. Combinaţia de zece activi hidratanţi hrăneşte şi catifelează buzele, în timp ce mierea acacia are proprietăţi de întinerire, protejând împotriva semnelor îmbătrânirii.
    Într-adevăr, textura rujului este una aparte, chiar se simt acele particule strălucitoare care sunt menționate în descriere. Ele conferă strălucire buzelor, au o reflexie foarte drăguță. Cred că este unul dintre cele mai frumoase nuanțe de nude pe care am văzut-o până acum, mai ales că nu este un nude mat, ci unul strălucitor. 

Ruleta rusească de Black Friday


     Căsnicia noastră poate fi considerată un joc periculos. Am trecut de mult de dragostea cu năbădăi, dar în mod ciudat, sentimentele noastre s-au amplificat și am devenit unul vital pentru existența celuilalt. Ne-am mutat împreună acum vreo cinci ani, și ne-am utilat casa cu tot ce era necesar. La capitolul acesta, nu am trăit periculos, așa că mașina de spălat, fierul de călcat, televizorul și cuptorul cu microunde s-au infiltrat în casă ca niște musafiri nepoftiți, dar bineveniți. Așa că și eu, cât și soția mea, am rămas cu mofturi nesatisfăcute: ea visa la o mașină de tocat modernă, de care eu mă temeam, pentru că în momentele ei de „răutate” femeiască, aveam toate șansele ca degetele mele să nimerească în mini-cuva metalică necruțătoare. Poftiți la chifteluțe de îndrăzniți!
   Unul dintre mofturile mele ar fi fost o nouă mașină de tuns; aceasta ar fi speriat-o pe nevastă-mea, pentru că i-am zis să nu se mai apropie de jocurile mele video când „șterge praful”, că altfel o tund zero într-o seară, când ea doarme dusă după ședința obișnuită de pilates. Și-atunci să fii văzut cine-i bărbatul în casă!

  Amândoi ne clătim ochiul, din când în când, pe Delmag.ro, magazinul online de electrocasnice, chicotind la produsele nou adăugate, după caz: ea la cine știe ce aparat de coafat, eu la gadgeturi pentru telefoane mobile.
   Anul trecut, am ratat promoțiile de Black Friday. Dăduse prima zăpadă și am fugit pentru două nopți la munte, eu ca s-o transform pe nevastă-mea într-un om de zăpadă, iar ea pe mine în țintă de bombardat cu bulgări tari de omăt umed. Și ne-am întors acasă veseli, până când am ajuns la muncă și colegii au îneput să se laude cu ultimele achiziții: unul cu noua lui tabletă, altul cu o camera foto ale cărei prime modele am fost noi cei din birou,iar altul tocmai ce își montase o imprimantă nouă pe birou. Ajuns acasă, soția mea era verde de ciudă ca o gogonea, de mai aveam puțin și pregăteam oțetul să o bag la borcan pentru iarnă. Trecuse și ea prin același tratament, numai că femeile înnebunesc de invidie când vine vorba de chestii muierești: epilator pentru epilatul sub apă, nu știu de placă de păr cu ulei, un robot de bucătărie ultra-modern.
   Ne-am luat angajamentul să punem ban pe ban și să stăm, anul acesta, de Black Friday, să împușcăm câte ceva! Da, ați auzit bine, să împușcăm, ca la ruleta rusească! Și chiar dacă la meteo s-au anunțat ninsori chiar acum, în ajun de Black Friday, fraierii de anul trecut au deschis ochii, numără banii din portofele, fac liste de cumpărături și așteaptă promoțiile, cu revolverul îndreptat spre obiecte-ținte, pregătiți să le doboare. Că zăpada oricum vine peste noi în iarna asta, așa că nu-i musai să mergem an de an să o căutăm noi pe la munte!


   Și  o să pândim amândoi promoțiile de la Delmag, ea de pe laptop, stând tolănită pe canapea ca o pisică puturoasă, iar eu pe tabletă ,pe covorul moale și pufos de la picioarele ei, gudurit ca un cățel vagabond. Soția mea speră să-și ia multe, uitați-vă numai ce are pe lista de dorințe! Totul a început simplu, cu un telefon mobil Samsung; a zis că îl vrea roșu-închis, să fie în tendințele acestui sezon și, ca o mofturoasă, a zis că vrea și MP3 player Sony în aceeași culoare. Eu știu că-l vrea mai mult pentru momentele în care stă în bucătărie și gătește, mânuind cuțitele cu sălbăticie, de sar frunzele de salată până la tavan, tremură roșiile stând la coadă, iar paharul cu vin varsă două-trei lacrimi pe masă. Se laudă că numai pe muzică clasică poate găti, dar din ce-mi servește la masă aș pune rămășag că numai Rammstein îi sună în urechi.
    Nu știu de ce-a început cu lucrurile de bucătărie, pentru că deși gătește mult , nu este tocmai candidata ideală pentru MasterChef. Își dorește mult un Cântar pentru bucătărie Tefal, zice că i-ar fi util și i s-a pus pata pe el. Cum ea gătește mereu după rețete, din reviste, cărți de bucate ori din emisiunile pe care le umărește la tv, mereu are nevoie de un gramaj exact al ingredientelor. Cel puțin, cam asta este scuza ei pentru fiecare preparat: nu a avut cum să pună gramajul indicat, de aceea rețeta nu a ieșit „cum trebuie”! Și din categoria Aparate bucătărie, își mai dorește un Aparat de înghețată IC 8500, așa că nu cred că o aștepte să vină vara până s-o folosească , iar eu, pofticios cum sunt, sigur o să m-aleg cu roșu în gât. Și-atunci să vezi amenințări, urlete, plânsete!
   Într-un moment de sensibilitate emoțională, pesemne că a adăugat și Rama foto digitală Aiptek pe lista de dorințe. Ori vrea să o pună pe masa din bucătărie, cu fotografii penibile cu mine, cum ar fi aia de acum doi ani de Halloween când m-am costumat în ou, iar ea în grăină.
  Pentru frumusețea ei, căci n-o fi ea o mare bucătăreasă, dar este o femeie frumoasă foc, a adăugat câteva obiecte. În dreptul fiecăruia este scris must-have, așa că la cât de hotărâtă o știu eu din fire, nu cred că o să se lase până nu le împușcă pe toate. Vrea o Perie de coafat Philips, așa că aștept să-i văd, în dormitor, cum îi curg buclele pe umeri; și o să-mi dau seama dacă a meritat investiția. Își dorește și un Epilator Philips SoftSkin; v-am spus eu că trăiesc periculos cu o femeie căreia îi place să se chinuiască singură. ! Cu Setul de manichiură AEG nu știu cum stă treaba, dar bag de seamă că sufrageria noastră o să se transforme într-un salon de înfrumusețare în scurt timp. și o să curgă muierile prin casă, de la bune prietene, rude și colege de muncă.


    Eu, unul, sper să împușc măcar șapte din cele opt dorințe, păcat că, după un calcul cu pixul pe hârtie, s-a dovedit că nu voi avea atâtea gloanțe în butoiașul revolverului (adică gologani în portofel)! Aș avea nevoie de un nou Aparat de îngrijire Remington: dacă vreau o femeie frumoasă și îngrijită lângă mine, nu pot să arăt ca un urangutan în sălbăticie. O dată mi-am lăsat o mușstăcioară nazistă și nici n-am ieșit bine din baie că m-au bombardat două perne...occidentale, pesemne!
   Și dacă tot suntem la jucării, căci nu pot să numesc altfel aparatul cu pricina, un mare of al meu este că n-am avut până acum un autovehicul mai solid, cum este mașinuța Range Rover Sport, cu care aș da-o pe nevastă-mea o tură prin sufragerie, după care aș parca în fața bucătărie și i-aș deschide portiera, ca un gentleman: ”La tigaie, ma cherie!” .
    Am mai pus ochii și pe un Walkie Talkie Switel, cu care, ascuns în podul casei, îi voi transmite nevestei mele, plasată strategic în debara, când poștașul de apropie de casa noastră: „Vulturul pleșuv către Mătușa : Șase, șase, suspectul lasă un pachet cu conținut neidentificat în dreptul casei noastre!
   Mi-am zis că-s bărbat în toată firea, dar se pare că nu pot să mă despart de jucării. Dar, ca o scuză jalnică, folosesc apelativul ”jucărie pentru băieții mari” când vine vorba despre Consola Sony PS Vita, căreia i-aș încinge butoanele în metrou, la birou, ba chiar i-aș ceda soției mele scaunul din dreapta în mașină, chit că , la stilul ei smuls de a conduce, fiecare călătorie s-ar putea încheia cu Game over nu doar în joc. Dar dacă tot m-aș risca să o las la volan, mi-aș lua o Cameră video pentru mașină Prestigio, care să înregistreze fiecare gafă pe care o face în trafic, ca dovadă pentru momentele ei de „perfecțiune”, în care susține că face totul ca la carte.
   Și casa nu-i casă fără un Televizor plasmă Samsung, să simt că sunt pe terenul de fotbal și că Messi a dat gol, dar pasa a venit de la mine. Să mă uit pe National Geographic și să-mi pară că apa de munte curge la vale chiar pe lângă picioarele mele, mai să-mi vină să mă aplec să iau un pumn de prospețime! N-ai cum să nu te-nduri să-i aduci companie un Sistem Home Cinema 3D cu Blu-Ray Samsung. Ar plânge sufletul în mine, de parcă aș despărți doi siamezi, nu alta!
   N-aș vrea să nu știu cum trece timpul până la următoarea repriză de Black Friday de la Delmag, așa că din categoria Telefoane mobile/Ceasuri mi-aș alege Ceasul inteligent Sony, pentru că avem ceva în comun: amândoi suntem sofisticați! Și periculos de atrăgători!


   Dacă și ție îți place să trăiești periculos, atunci încercă-ți norocul la ruleta rusească Black Friday și vezi câte promoții poți împușca! Abonează-te la newsletter-ul Delmag și fii primul care află de super ofertele de Black Friday!

duminică, 24 noiembrie 2013

Lăptișor de matcă pur crud Apiland


    Despre Lăptișorul de matcă pur crud de la Apiland (vezi aici) am aflat acum puțin timp, răsfoind paginile online ale unui magazin care comercializează produse românești. La scurt timp, Brander a lansat o campanie de testare și promovare a acestui produs, iar eu am fost una dintre norocoasele are au primit un flacon de 10g cu acest produs apicol minune. Poate vi se pare mic, însă este mai mult decât suficient cât să te convingă că vrei să îl folosești în continuare, având în vedere beneficiile lui. Dar despre beneficii vă voi vorbi mai târziu!
    Produsele apicole mi se par unele dintre cele mai bune cu putință, atât pentru frumusețea exterioară, cât și pentru sănătatea interioară. Bunătățile din stup sunt recunoscute pentru efectele lor benefice, fiind unele dintre cele mai eficace tratamente naturiste.
   Lăptișorul de matcă este cel mai prețios produs al albinelor, însă să nu vă gândiți că mierea, ceara sau polenul sunt mai prejos. Nicidecum, numai că lăptișorul este un fel de coroană regală a stupului, în condițiile în care singura care are acces nelimitat la acest elixir apicol este Regina stupului. Aceasta, din primele momente ca larvă, este înconjurată de lăptișorul-minune, secreție a glandelor albinelor, trăind în mare fast în produsul apicol cu cel mai mare conținut de vitamine (în raport cu volumul său). Lăptișorul de matcă este singura sursă naturală de Acetilcolină, necesară transmiterii influxului nervos, precum și de Acid 10HDA, substanță puternic antibacteriană, antivirală și antifungică. Conține vitamine din complexul B și toată paleta de aminoacizi esențiali.

   La Apiland veți găsi toate bunătățile din stup cu putință, de la polen crud și uscat, la o multitudine de tipuri de miere, păstură, propolis, ba chiar și câteva cosmetice apicole. Raiul stupului este la un click distanță de noi, așa că ne putem îngriji de sănătatea și frumusețea noastră mai ușor decât ne-am putea imagina. Iar dacă folosiți de obicei un produs apicol, este imposibil să nu vă doriți să testați și eficacitatea lăptișorului de matcă, un adevărat concentrat antibacterian și antifungic.
  Despre lăptișorul de matcă și beneficiile lui găsiți o sumedenie de informații pe internet, iar cei de la Apiland au făcut o descriere convingătoare și justă a produsului, pe care o puteți citi AICI. Cel mai interesant mi se pare faptul că eficiența acestui produs apicol este dovedită din însuși mediul natural de proveniență: durata de viață a reginei stupului, care se hrănește cu acest ”elixir” al sănătății este de 10 ori mai îndelungată decât a unei albine obișnuite. Așadar, ar fi o nedreptate să negăm faptul că lăptișorul de matcă este unul dintre cele mai impresionante remedii naturale pentru sănătate și frumusețe.


   Când am primit cutiuța, m-am gândit că lăptișorul de matcă este numai pentru consum alimentar, adică pentru tratarea anumitor afecțiuni și ameliorarea unor simptome. El are o textură extrem de cremoasă, fiind o pastă fină, ușor lichidă, de culoare alb-gălbui. Imediat cum am desfăcut capacul, m-a înțepat la nas mirosul ușor astrigent, iar aceeași este senzația și când consumi produsul, care pișcă ușor. Deși are un gust ușor acrișor, nu mi-a displăcut să îl consum.
    Am avut surpriza ca, în interior să găsesc o listă de rețete de tratamente cosmetice pe bază de lăptișor de matcă pentru ten și păr, care se prepară rapid și simplu și promit o frumusețe de Regină, un ten foarte catifelat și un păr strălucitor.
   Recunosc că am fos pusă pe gânduri. De ce? Pentru că nu știam cum să împart acel flacon de 10 g astfel încât să testez cât de eficient este acest produs apicol în diverse utilizări. Într-un final m-am decis:
    - 4 g pentru consum ca atare, timp de patru zile
    - 2 g pentru îngrijirea tenului, sub forma măștii de față (cantitatea a fost suficientă pentru două utilizări)
    - 4 g pentru îngrijirea părului, sub forma măștii pentru păr (deși trebuia să îmi ajungă pentru numai 2 utilizări, mie mi-a mai rămas mască și pentru a treia utilizare)


   Lăptișorul de matcă poate fi administrat ca atare, iar doza zilnică recomandată variază de la 1 linguriță rasă pentru copii, la 1-2 pentru adulți. Lingurița de dimensiuni mici este inclusă în pachet, iar o linguriță rasă cântărește în jur de 0,5 g. Lăptișorul se administrează sub limbă și se așteaptă până la dizolvarea totală a produsului, care durează până la 5 minute. Este recomandat să se consume dimineața, cu circa o jumătate de oră înainte de masă. Pentru rezultate optime, sunt recomandate curele de minim 6 săptămâni, primăvara și toamna, când se fac schimbările de tempertură și organismul este mult mai vulnerabil.
   Este indicat pentru ameliorarea și tratarea următorelor simptome: imunitate scăzută, epuizare fizică și psihică, probleme de memorie și somn, stres, menopauză sau tulburări de menstruație, hipertensiune, colesterol mărit, afecțiuni endocrine și ale ficatului. Este imposibil să nu vă regăsiți și să fi avut măcar una dintre problemele de mai sus.
 
   Deși am folosit timp de patru zile lăptișorul de matcă pentru consum intern, nu pot spune cu exactitate cât de eficient este . Totuși, l-am utilizat de curând, într-o perioadă de oboseală psihică și stări de insomnie, datorate modificării bruște de temperatură. Imediat după consum, lăptișorul de matcă mi-a dat o stare de bine, m-am simțit mai plină de energie față de diminețile anterioare în care nu consumasem produsul. Desigur, 4 zile este un interval prea scurt, însă am constatat mici îmbunătățiri la nivelul concentrării și al eliberării de stres, motiv pentru care îmi doresc să urmez tratamentul pentru 6 săptămâni (ar însemna  între 42-84 de grame de lăptișor pentru această perioadă).

   Dacă la partea de consum intern nu m-am putut lămuri așa cum mi-aș fi dorit, în tratamentele cosmetice lăptișorul de matcă mi-a dovedit că este un component excepțional, chiar dacă nu l-am folosit o perioadă mai îndelungată. Avantajul tratamentelor cosmetice pentru păr și ten este acela că rezultatele se văd după fiecare utilizare; desigur, după o folosire regulată sunt convinsă că poți avea tenul perfect și părul strălucitor grație lăptișorului de matcă. Însă despre aceste tratamente cosmetice vă voi povesti în două articole separate, pentru că fiecare dintre măștile pe care mi le-am aplicat merită să fie făcute cunoscute tuturor.
   Lăptișorul de matcă poate fi comandat de pe site-ul Apiland (vezi aici). Prețurile pentru acest concentrat apicol sunt următoarele:
                              - 17 lei : flacon de 10 g
                              - 40 lei : flacon de 25 g
                              - 144 lei: flacon de 100 g

  Vă invit să citiți mai multe despre lăptișorul de matcă, să vă documentați, să citiți și impresiile altor persoane care l-au folosit. Peste puțin timp, voi reveni cu impresiile despre măștile pentru ten și păr pe bază de lăptișor de matcă, pe care vă aștept cu drag să le citiți!

Haine pentru un an de la Kurtmann

    Când vine vorba despre cumpărături, sunt ca un vulpoi bătrân care pleacă la vânătoare. Îmi place să am tot timpul la dispoziție pentru a studia hainele și încălțămintea, pentru a citi impresiile altor cumpărători, și, mai ales, să caut imagini cu articolele respective purtate de oameni (cunoscute ca si OOTD-outfit of the day). Așa procedez și eu, ca un mic fashion blogger, de fiecare dată când îmi cumpăr câte ceva, fac poze cu astfel de ținute și să le distribui de blog, împreună cu păreri despre calitatea și prețul lor, pentru ca alte fete interesate de produsele respective să aibe un mic ajutor în a lua decizia finală.
     Pe la alte  colege de breslă-bloggerițe, am văzut multe ținute realizate cu articole de îmbrăcăminte și încălțăminte de pe Kurtmann, așa că mi se pre grozav faptul că acest magazin online își promovează produsele prin această metodă. De ce? Răspunsul este simplu: avem aproape toți acces la internet, așa că atunci când ne dorim să comandăm ceva de pe o platformă online, fără a avea posibilitatea de a proba produsele respective sau de a simți textura materialelor, apelăm la motoarele de căutare pentru a afla cât mai multe despre bluza sau perechea de ghete dorită. 

   Și dacă tot v-am spus că shopping-ul este pentru mine precum o vânătoare, este bine să știți că îmi place să vânez produse de calitate bună, la prețuri accesibile. Și motivele sunt următoarele:  nu-mi place să cheltuiesc o sumă foarte mare de bani pentru un singur articol vestimentar și, în plus, am permanenta dorință să îmi cumpăr ceva nou, așa că dacă aș cheltui tot salariul pe un produs, restul lunii aș sta cu buza umflată. Locul meu preferat de vânătoare sunt magazinele de tip outlet, precum Kurtmann, care comercializează numai produse de la branduri celebre, precum Zara, Mango, Bershka, Piazza Italia sau Stradivarius. Astfel, ai posibilitatea de a achiziționa articole calitative, de firmă și să faci și economii considerabile.
   Eu mereu am găsit haine superbe în outlet; este adevărat că trebuie să ai norocul să găsești mărimea care ți se potrivește ( eu am avut mereu o pasiune pentru croitorie, așa că dacă vreodată mi-a plăcut imprimeul unei rochii sau al unei bluze, mi-am cumpărat-o chiar dacă era în măsura XXL și am modificat-o cu ușurință). Cunosc persoane care sunt reticente la ideea de a cumpăra din outlet-uri, deoarece articolele li se par demodate, mărimile se găsesc greu, modelele li se par urâte sau de proastă calitate. Nu este deloc așa, și o spun din porpie experiență, iar în cazul Kurtmann produsele sunt aceleași care au fost expuse și în magazinele fizice Zara sau Bershka, așa că nu diferă calitatea, croiala și materialul. De asemenea, imaginile nu reflectă întotdeauna frumusețea reală a unui produs, de aceea este de preferat să mărim pozele pentru a vedea detaliile fiecăreia, precum o broderie aparte sau un imprimeu deosebit sau chiar să căutăm pozele originale ale produsului pe internet. Hainele nu sunt demodate, poți să găsești cu ușurință articole în tendință pe Kurtmann, motiv pentru care am făcut o selecție de câteva produse pe care le-am reunit într-un oufit pentru iarnă :

    Nu știu cum sunteți voi, dar eu iarna am o mare pasiune: să port multe haine și acesorii suprapuse, să combin materiale cu diferite texturi. Și explicația este una simplă: îmi place să fiu la modă chiar dacă afară sunt -15 grade celsius! Ținuta mea are trei articole de bază și mai multe accesorii la care nu aș renunța nici în ruptul capului. Accesoriile pot scoate din anonimat orice ținută, așa că este preferat să apelați la ele cu încredere.
   Pentru că iarna zilele sunt reci, am ales Jacheta Tally Weijl, care nu este stridentă și poate fi purtată în mai multe combinații. Am ales să fie scurtă scurtă, deoarece am vrut șă țin cont de proporții: am optat deja pentru o rochie lungă, așa că și o jachetă mai lungă ar fi fost total nepotrivită. Gulerul din blăniță artificială este tare simpatic și chiar dacă nu ține prea mult de cald, va oferi ținutei aspectul cozy pe care ar trebui să îl aibă fiecare outfit de iarnă: pentru că vremea este rece, avem nevoie de haine confortabile, în care să ne simțim în largul nostru. 
   La încălțăminte nu mi-a fost greu să aleg, mai ales că deja pusesem ochii pe Ghetele negre Tally Weijl. Mi-a plăcut de la bun început tocul mediu;  dacă este iarnă, nu înseamnă că trebuie să renunțăm la încălțămintea cu toc, mai ales că nu suntem la munte, pe pârtie, să ducem grija zăpezii și să ne înfofolim ca eschimoșii. Motivele pentru care am ales aceste ghete sunt următoarele: botul ascuțit, materialul moale și ușor de întreținut, țintele metalice și lanțurile bronz care le oferă un aer rock.
   A treia piesă vestimentară de bază este Rochia Vila, de culoare gri. Îmi plac rochiile maxi, combinate cu ghete, pentru că arată bine împreună și sunt feminine. Iarna putem purta fără probleme rochie, cu o pereche groasă de dresuri sau colanți, așa că scăpăm rapid de grija frigului de afară. Deși rochia are o curea împletită în talie, eu am mai optat pentru încă una, de culoare bordo. Bordo-ul este în tendințe în acest sezon, tocmai de aceea am ales și un fular gros în aceeași nuanță.
   Ca și accesorii, am mai selectat o pălărie și o pereche de mănuși, ambele de culoare neagră, care sunt și fashion, dar ne și țin de cald. Nu-mi place ca iarna să-mi înghețe mâinile, iar dacă nu port nimic pe cap răcesc foarte ușor, de aceea mereu caut un accesoriu care să îmi fie util și pe care să îl port cu drag.

   Dar lucrurile bune nu se opresc aici, pentru că se apropie Black Friday și Kurtmann promite să ne aștepte cu reduceri consistente. Așa că eu voi vâna produsele preferate, dar nu numai pe cele pentru iarnă, mai ales că Black Friday este momentul prielnic să ne luăm haine pentru un an de la Kurtmann
   Și cum nu m-am putut abține, am mai pregătit câte un outfit pentru fiecare anotimp în parte, mai ales că am multe favorite pe care vreau să le împărtășesc cu voi și poate aveți nevoie de inspirație pentru cumpărături:


    Primăvara îmi place să aleg haine cu imprimeuri vesele, colorate, din materiale mai subțiri, diafane. Cum materialul meu preferat este dantela, am ales o bluză din dantela somon, foarte feminină, precum și o fustiță simpatică a cărei căptușeală este decorată cu o bandă dantelată. După iarna lungă, este timpul pentru mișcare, de aceea am ales o pereche de ghete cu talpă joasă, care să ne fie tovarășe de plimbări lungi prin parcul care se trezește la viață. Eșarfa este stropul de culoare pe care mi-l doream,  plus că ne protejează în zilele de primăvară mai capricioase, când vântul suflă rece, iar razele soarelui sunt încă timide.



   Vara rămân tot la dantelă, un simbol al feminității, așa că am optat pentru o rochie diafană, ivoire. În zilele călduroase evit hainele mulate, pentru a lăsa pielea să respire; în plus, designul rochiei, cu elastic în talie, avantajează mai bine siluetele cu mici imperfecțiuni. Și sandalele sunt într-o culoare deschisă, pentru că vara evit să port negru, maro sau bleumarin. Sandalele sunt superbe, le-am văzut la câteva persoane, așa că sunt pe lista mea de dorințe, mai ales că sunt tare versatile. Un strop de culoare este dat de poșeta cu fundiță verde-neon, care deși este stridentă, mi se pare foarte simpatică. Nu am uitat că este vară, când fără să vrei poți nimeri la ștrand sau la piscină, de aceea este bine să ai cu tine costumul de baie: mie îmi place acesta, din două piese, cu imprimeu geometric în degrade.



    Toamna îmi place să port culori calde, în ton cu natura. Acest outfit este unul boho-chic, pentru că toamna este un anotimp boem, cu iz romantic. Am ales o rochie cu un imprimeu floral superb, care se strânge în talie cu ajutorul unui șnur. Ghetele cu toc mediu au un aer ușor western, dar vin frumos combinate cu această rochie. Culoarea lor neutră le face potrivite pentru a le asorta la mai multe ținute. Și pentru că toamna poate fi și ea capricioasă, am optat și pentru o pălărie  maro-caramel , foarte șic. Poșeta crem este ultimul accesoriu al ținutei, deja destul de încărcate de imprimeul rochie.


   
   Și asta nu este tot, mai sunt multe alte articole care vă așteaptă pe site-ul Kurtmann.ro. Bărbații să nu fie geloși, pentru că și ei își pot găsi articole vestimentare și de încălțăminte la prețuri fără concurență, tot de la branduri cunoscute. Așa că, fie că ești femeie sau bărbat, abonează-te la newsletterul KURTMANN pentru a fi la curent cu noutățile în modă zi de zi și să fii primul care află de super ofertele de Black Friday! În plus, nu uita că ai transport gratuit la toate comenzile cu produse în valoare de peste 190 lei!

 Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea întreaga ofertă Kurtmann.ro:
Kurtmann

joi, 21 noiembrie 2013

Pimp my Laptop


   La mine în cartier cam toată lumea are cel puțin un laptop, unii mai șmecheri au chiar două sau au renunțat la ele pentru tablete. Gamerii și-au păstrat calculatoarele, să poată duce toată presiunea uriașelor jocuri role-player. Printre Guild Wars2 și tablete pentru fete, eu am rămas la laptopul meu, care, deși bătrân și obosit, încă își mai face treaba, de parcă și-ar da silința să rămână în formă și să nu-l înlocuiesc. Dar eu nu mă-ndur să fac asta și oricum nu mă dau banii afară din casă ca să-mi iau unul nou.
   Cu el, așa amărât cum se prezintă, de toți amicii mă întrebă de ce nu-mi fac credit să-mi iau o jucărie mai performantă, am trecut prin toate, proiecte de facultate, discuții și despărțiri online la miezul nopții, statistici și grafice pentru muncă care mă țineau lipit de ecran până în creierii dimineții. Prin urmare, suntem tovarăși, iar tovarășii de drum lung nu se înjunghie unul pe altul pe la spate. Nici măcar pentru o tabletă fițoasă!
 
   Și nu știu dacă ați văzut vreodată emisiunea Pimp my Ride care rulează pe MTV , dar cam așa mă simt eu cu bietul meu laptop, ca tipii aia cu mașini jerpelite, pe care i-a lovit norocul și, după o recondiționare serioasă, s-au pricopsit cu cel mai meseriaș vehicul din cartier.
    Dar cum pe la mine prin cartier nu cad rapperi de culoare din cer, care să se ofere să-mi resusciteze laptopul, voi apela la o metodă autohtonă, însă una de încredere, așa că amicul meu electronic are toate șansele să renască mai ceva ca pasărea phoenix. Fără să stau pe gânduri, l-am trimis în Laptop Garage, tot așa cum și rapperul ar fi trimis mașina în atelierul auto, încât coincidențele astea îmi lasă impresia că la final o să bat cupa cu laptopul meu și-o să-i strig cât mă țin plămânii „Bravo, amice!”.

   După vreo 2-3 zile de verificări tehnice, laptopul meu a luat nota 9, ca o gravidă la naștere, fără să prezinte vreo boală internă gravă sau să aibe vreun organ defect, care necesită înlocuire. Am răsuflat ușurat, mi-era teamă să nu-i fi cedat memoria și să fiu nevoit să caut un HDD pentru laptop, deși în cazuri extreme m-aș fi îndurat, că prea ne leagă atâtea amintiri și parcă nu l-aș fi lăsat răpus de amnezie electronică.
   Marea lui problemă:  nu prea o avea bine cu rezistența. În ultimii ani, dacă-i deconectam cablul de alimentare, în vreo jumătate de oră de prăbușea în brațele mele mai ceva ca o adolescentă la prima petrecere din liceu. Așa că trebuia să-i aleg una dintre bateriile pentru laptop, mai ales când și-a tras mutra tristă, care de altfel este și foarte convingătoare.

  Dacă la interior stă bine, la fațadă mai are de lucrat. O mare parte din vină, recunosc că-mi aparține. Într-o noapte, am exercitat o presiune mai mare asupra ecranului, în timpul unui meci de fotbal fără miză, dar un suporter adevărat rareori are nevoie de o miză ca să-și susțină echipa favorită. Brusc, a apărut o dungă pe mijloc, care a împărțit ecranul în două emisfere, cu aceeași exactitate ca Ecuatorul. Așa că m-am orientat rapid după display-uri, numai să-i găsesc unul care să i se potrivească ca o mănușă.
   Cu tastatura stă bine, aici m-am comportat cu el ca o mamă grijulie; nu mă laud cu asta pentru că nu este un compliment tocmai demn pentru un bărbat, dar bunica mereu mi-a spus că am degete de painistă. Așa că nu exercit o presiune prea mare asupra butoanelor lui însemnate, motiv pentru care s-a purtat și el întotdeauna ca un domn și nu m-a lăsat de izbeliște când am avut nevoie de un @, # sau $. Cu ultima($) deja văd că și-o ia în cap, acum când se vede cu tot trupul în Laptop Garage, și se pricepe nemernicul să facă conversia valutară și știe că dolari, euro sau lei, tot din buzunarul meu vor zbura ca porumbeii la nuntă. Lasă că vede el când ajunge acasă că îi solicit până la epuizare bateria cea nouă , de o să mă implore să-l conectez la cablul de electricitate!
    El mi-a cerut să-i găsesc un mouse, dar unul nu foarte sofisticat, pe care să și-l facă partener de viață, să simtă cum cineva este dependent de el așa cum el este dependent de mine, când are nevoie să-l alimentez. Dar el, sărmanul, nu știe că între noi este o dependență reciprocă, pentru că nu are sentimente. Deși în fiecare zi când vin de la muncă el este primul pe care-l iau în brațe, el nu le are cu atașamentele emoționale, ci doar cu cele vitale, cum este energia pentru el.
   Nu i-am luat mouse, pentru că nu l-aș folosi și oricum am ochit un Rucsac HP Professional Series. Așa aș putea să-l iau cu mine la muncă fără nicio grijă că-l voi lovi în pedalatul meu agitat pe bicicletă, în aglomerația nebună din București. Să stea mine în spate, atât de aproape încât să-l simt cum amuțește la fiecare claxon apăsat la maxim de un șofer grăbit, în intersecție. Și nu ar zice nu la o asemenea geantă pntru laptop, pentru că ar fi prima lui casă, primul lui așternut. Până acum, singurul său culcuș a fost fie cearșaful, pătura sau plapuma, în funcție de anotimp. Și-mi place că rucsacul este negru, adică serios ca și laptopul meu; până acum nu mi-a făcut vreo șotie în care să-și dea shut down sau restart când mi-era lumea mai dragă, în timpul unui meci de fotbal ca să mă facă să pierd o fază importantă ori în mijlocul unui proiect, ca munca de ore întregi să se ducă pe apa sâmbetei.
   Și, la final, voi alege o pereche de căști wireless, pe care să le folosim împreună. Știe și el că nu are o voce de xcepție, așa că mereu caută vreo boxă sau niște căști prin casă, care să-i ia povara de pe umeri.  Din punctul ăsta de vedere, seamănă cu mine: poate am eu degete de pianist, dar ai mei nu m-au făcut un artist complet. Și-n loc de pian eu cânt la taste, iar cu vocea...Dumnezeu cu mila!

   Cu Laptop Garage mi-am resuscitat laptopul, ca să-l țin lângă mine și-n anii ce vor urma. Iar dacă-l va lăsa vreun buton, ori o să aibă pierderi de memorie, tot la acest site am să revin, pentru că îmi doresc să am aproape persoane și firme în care să pot avea încredere și la care să apelez oricând, pentru orice.
      - Bate cupa, amice! Acum hai să vedem dacă te țin componentele cele noi să dăm o tură virtuală!




     Dacă și laptopul tău are nevoie de o recondiționare, devino fanul paginii de facebook Laptop Garage pentru a beneficia de super oferte!




 

 

miercuri, 20 noiembrie 2013

Ținută All White


 Ieri am fost la poșta vamală să ridic prima mea comandă de pe Foymall. Mi-am ales o curea roșie cu fundiță și o brățară cu trandafiri roz din rășină, care au fost și în lista mea de dorințe din luna trecută. Accesoriile comandate sunt minunate și mi-au plăcut atât de mult încât m-au inspirat să fac un outfit simplu all-white, pe care să îl scot în evidență cu ajutorul accesoriilor feminine.
   Am ales o fustă bodycon din tricot alb, de lungime midi, potrivită pentru acest sezon, pe care am combinat-o cu o bluză din dantelă, cu mânecă lungă. În picioare am purtat o pereche de pantofi roz pastelat, iar ca accesorii am avut o poșetă-plic roșie, curelușa cu fundiță și, desigur, brățara cu trandafiri.
   Cureua este confecționată din piele ecologică, însă arată foarte bine. Fundița este din metal auriu îmbrăcat în piele ecologică, așa că este fixă și nu se deformează. Lungimea ei este reglabilă și poate fi purtată atât la o pereche de pantaloni, cât și în talie, cu o fustă sau rochie.
    La brățară mă așteptam ca florile să fie mici, însă sunt cu mult mai mari decât mi-am imaginat, lucru care m-a surprins în mod plăcut. Recunosc că a devenit preferata mea și că o voi purta foarte des. Este pe bază de elastic, așa că potrivește pentru mai multe încheieturi.









Blouse SheInside
Shoes Miniprix
Bracelet Foymall
Belt Foymall
Bag Miniprix

luni, 18 noiembrie 2013

Cumpărături de toamnă pe Miniprix.ro

     Am o mare pasiune pentru cumpărături, pe care cred că am moștenit-o de la tatăl meu și am dezvoltat-o în ultimii ani până a devenit dependență. Fie că este primăvară, vară, toamnă sau iarnă, îmi place să îmi cumpăr ceva nou, în special de pe site-urile online, cum este Miniprix(Click aici).
     Despre Miniprix am aflat în anii de facultate, când am înțeles pentru prima dată ce înseamnă să faci cumpărături deștepte: să îți achiziționezi haine de calitate, în tendințe, la prețuri foarte mici. De atunci, Miniprix a devenit tovarășul meu vestimentar, întâi în forma sa fizică, iar mai apoi sub forma online a platformei de cumpărături.

vineri, 15 noiembrie 2013

Tinuta zilei: Paltonul galben


    De curând am bifat unul dintre lucrușoarele de pe lista de dorințe pentru această lună. Am primit hăinuța galbenă de pe SheInside.com, pe care mi-am comandat-o în jurul datei de 20 octombrie. De la început mi-a plăcut nuanța de galben- sunflower, care este la fel de frumoasă și în realitate.
    Când am comandat hăinuța, a costat cam $39 de dolari, însă acum este la reducere, la numai $27, așa că o găsiți aici, dacă vă interesează, disponibilă în toate măsurile. Eu mi-am ales măsura S, dar este cam mică și nu o pot purta cu un pulover mai gros pe dedesubt. În plus, mă așteptam să fie mai groasă, însă este o hăinuță subțire, care poate fi purtată în zilele mai calde de primăvară și toamnă. Dacă vă așteptați să fie un paltonaș gros de iarnă, e bine de știut că nu este deloc așa. Un alt minus ar fi materialul, care nu este lână, ci un material moale care are aspect de pluș.
   Dat fiind faptul că îmi este mică, se deschis într-unaa închizătorile tip moș-babă, așa că voi merge la mercerie să cumpăr un fermoar, deși cred că o să o port mai mult deschisă, ca să nu mă strângă. Îmi plac buzunarele ascunse si fundita jucăușă. Ador culoarea, mai ales că îmi doresc de ceva timp o haină în această nuanță.
   Am completat ținuta cu o rochiță albă din dantelă, ghete bleumarin din piele întoarsă și o mini-poșetă împletită.






duminică, 10 noiembrie 2013

OOTD: Blugii rupți


     Hello, hello :)
     Cum vă mai petreceți toamna?

     Eu am profitat de zilele acestea frumoase, așa că am purtat în continuare pantofi. Cât de mult iubesc pantofii aceștia cu botul ascuțit, vin atât de frumos în picior și sunt extrem de versatili. De data asta i-am combinat cu o pereche de blugi si un sacou, simplu dar plăcut la vedere :)
     De mult timp îmi doream o pereche de blugi rupți, însă mă temeam că nu o să se potrivească stilului meu vestimentar. Am stat cu emoții până i-am primit și când i-am văzut mi-au plăcut, însă speram că o să fie în genul boyfriend jeans. Și așa am suferit o mare dezamăgire, pentru că am crezut că au o croială mai lejeră, dar vina este a mea pentru că nu m-am uitat cu atenție la descriere și dimensiuni.

    Am ales să port o superbă bluză din tricot cu imprimeu floral și aplicații discrete de mărgele și paiete. Plus un sacou simplu, de culoarea untului, cu margini roșu-corai. Sacoul are un material foarte bun, se așează frumos pe corp și este foarte bun pentru zilele acestea călduțe de toamnă.
    Ca accesorii, am optat pentru pantofi și geantă-plic asortate, într-o nuanță minunată de roșu. Și o brățară pe care mi-am achiziționat-o de curând :D

    Vă pup și vă doresc un sfârșit de toamnă de poveste!


Jeans Romwe
Sacou Asos
Geantă-plic Miniprix
Pantofi Miniprix








Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...