sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Comandă Miniprix: Ghete din piele Fly London


   Despre colecția de încălțăminte din piele Fly London v-am vorbit în mai multe rânduri, amintind de fiecare dată de calitatea produselor și de prețurile foarte avantajoase, făcând raportul preț-calitate. Și nu v-am spus povești, pentru că înainte de a mă pronunța în privința lor, le-am văzut pe viu în magazinul Miniprix Militari din București. De cum le-am văzut, am vrut și eu o pereche, numai că la momentul respectiv nu am avut bani să-mi cumpăr una.
   Astăzi vorbesc din experiență personală, pentru că tocmai am intrat în posesia primei mele perechi de ghete FlyLondon, de care sunt foarte mândră, mai ales că le-am găsit la un super-preț. Vinerea trecută, de Black Friday, le-am găsit reduse cu 50% și chiar nu reușesc să rezist promoțiilor cu adevărat atractive. Le-am pus în coș, alături de o pernă TAC din microfibră, de care aveam neapărat nevoie.

vineri, 28 noiembrie 2014

Comandă Kurtmann + Noi reduceri de Black Friday


   Vinerea trecută, când s-a sărbătorit prima dată ziua de Black Friday, am plasat o comandă Kurtmann numai cu produse aflate în promoție, cu 50% reducere. Tot ce mi-am luat este potrivit sezonului cald, dar eu m-am bucurat de prețurile mici, așa că nu mă deranjează să le țin în dulăpior până la primăvară. Nu puteam să rezist promoției, la fel cum nu am putut rezista nici astăzi.
   

  Cel mai așteptat produs a fost, de departe, jacheta-kimono Pull and Bear, pe care am ochit-o de mult timp, dar niciodată până acum nu am cutezat să o iau. Cum am primit-o, mi s-a strecurat printre degete grație materialului mătăsos, frumos satinat. Culoarea bej-auriu mi se pare minunată, iar imprimeul bogat, ce se întinde pe tot spatele și pe o parte din față, creează un contrast absolut superb. Din câte îmi amintesc, la momentul comenzii era disponibilă în mai multe mărimi, dar acum nu am mai găsit-o pe site. În schimb, am găsit alte două jachete asemănătoare,tot din materiale silky(click aici). Eu mi-am comandat măsura S și îmi place la nebunie cum se așează pe corp. Preț redus: 37,5 lei (preț etichetă - 50 euro)

joi, 27 noiembrie 2014

Black Friday: site-uri românești și internaționale

   În fiecare an, ziua de 28 noiembrie marchează nebunia reducerilor de Black Friday. La noi s-au dat peste cap lucrurile și promoțiile au început cu o săptămână înainte, deși în mod tradițional BF se sărbătorește în prima vineri de după Ziua Recunoștiinței (a patra zi de joi din luna noiembrie).
   Eu sper ca în noaptea aceasta  și până mâine la miezul nopții, reducerile să fie și mai consistente, pentru că vreau să-mi mai cumpăr lucrușoare frumoase. Vinerea trecută am dat iama în zeci de magazine online și am pus în coș produse de pe Kurtmann, Miniprix și Yves Rocher.

   Mai jos găsiți lista magazinelor mele favorite care ne așteaptă cu reduceri de Black Friday (dați click pe fiecare imagine în parte pentru a accesa site-ul dorit și pentru a descoperi reducerile pregătite de fiecare magazin). De această dată am inclus și câteva site-uri internaționale pe care le frecventez.

miercuri, 26 noiembrie 2014

Review: Apă de toaletă Trussardi Delicate Rose


   Unul dintre parfumurile pe care mi le-am cumpărat în acest an este Apa de toaletă Trussardi Delicate Rose (vezi aici). Până să-l cumpăr nu auzisem de acest brand, dar după ce am mirosit Trussardi Donna la o prietenă dragă mi-am dat seama că trebuie să-mi cumpăr și eu un parfum de la această marcă. Nu am putut să-mi iau fix aceeași variantă, așa că primul care mi-a atras atenția a fost Delicate Rose.


    După cum vă puteți da seama, nota principală a parfumului este cea de trandafir. Recunosc că nu am fost vreodată fana acestui miros, dar prefer parfumurile florale în locul celor intense, condimentate. Trussardi Delicate Rose a fost lansat în toamna anului 2012, cu o compoziție floral-fructată, fiind un parfum feminin și energic menit să scoată în evidență latura modernă a femeii,cu note de senzualitate și eleganță. Iar dacă veți pulveriza acest parfum, veți fi de acord cu această descriere. Pe mine mă duce cu gândul la JAdore (nu din pricina mirosului, ci a stării de spirit pe care mi-o insuflă).


marți, 25 noiembrie 2014

Încălțăminte pentru iarnă de la Kalapod.ro


    În perioada care urmează, a sărbătorilor, suntem încântați cu toții să auzim și să spunem povești celor dragi, așa că astăzi am să vă spun o poveste frumoasă. Pesemne femeilor o să le placă mai mult, deoarece este vorba despre ghetele pentru acest sezon, dar nici bărbații nu ar trebui să piardă șirul povestirii, pentru că urmează să vă spun și un secret. Povestea mea se petrece pe Planeta Pantofiorilor, un loc din Universul în care trăim, dar nu știu precis să vă îndrum într-acolo; sunt convinsă că, de v-aș da coordonatele exacte, mulți dintre voi și-ar rezerva o vacanță prelungită în acest minunat spațiu.

luni, 24 noiembrie 2014

Tricotaje pentru iarnă

^Sursă foto: ravelry.com

   Astăzi a fulguit pentru prima oară și la mine, motiv pentru care nu mai am nicio îndoială că iarna stă să se instaleze, cu gerul și ninsoarea-i caracteristice. Nu este o surpriză, pentru că deja suntem în ultima săptămână de toamnă și temperaturile au scăzut considerabil în ultima perioadă.
   În materie de îmbrăcăminte, cele mai recomandate pentru iarnă sunt tricotajele, care au un aspect plăcut, dar ne asigură protecția împotriva frigului de afară. Marile case de modă apelează la specialiști în arta tricotajului, așa că nu lipsesc de pe podiumuri puloverele, vestele și fularele groase, din fire de lână.

duminică, 23 noiembrie 2014

Comandă Miniprix : încălțăminte sport & cosmetice Dove


   În ultimele luni am avut o atracție sporită pentru articolele sportive, încât mi-am cumpărat 3 perechi diferite de adidași. De fel sunt o fire sportivă, însă prefer să fac mișcare în casă, aerobic sau fitness, motiv pentru care nu aveam nevoie de o pereche de pantofi sport cu care să mă încalț. În ultimii ani am preferat tenișii, dar aceștia sunt ideali pentru plimbări, nu pentru alergat sau alte activități fizice. 
   Așa că mi-a venit ideea de a-mi cumpăra niște adidași noi. Nu știam exact ce vreau, dar am zis de la bun început că nu o să dau un pumn de bani pentru aceștia. Recunosc că în ultima perioadă am fost cucerită de versatilitatea adidașilor Nike AirMax, dar i-am văzut în combinații vestimentare street-wear și n-aș fi putut să ies să alerg încălțată în ei. De prețuri nu mai zic, mi se par foarte mari, chiar dacă modelele sunt foarte reușite.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Casa ca o fortăreață


   Întotdeauna am fost pasionată de fortărețe, acele construcții ingenioase menite să le ofere oamenilor siguranță și protecție împotriva inamicilor. Desigur, o astfel de construcție impune și un soi de respect, grație arhitecturii sobre și a pereților puternici, impenetrabili. Totuși, a trăi între pereții unei fortărețe este o lamă cu două tăișuri: pe de o parte, simți puterea pe care ți-o asigură o asemenea construcție fortuită; pe de altă parte, ești stăpânit de teama de a fi înconjurat de inamici.

   Astăzi, singurele amintiri ale fortărețelor de odinioară sunt zidurile care au rămas în picioare timp de sute  de ani, ca simbol al puterii, dar și al capacității umane de a se proteja. Și nu mi-am închipuit vreodată că am să trăiesc sentimentul de a locui între pereții unei asemenea construcții, un sentiment ce părea îngropat o dată cu strămoșii noștri medievali. Totuși, în lumea contemporană, fortăreața a căpătat un aspect nou, un aspect cu totul schimbat, modern și personalizat. Fără să băgăm de seamă ne ducem traiul, zi de zi, între astfel de ziduri, deoarece astăzi casa noastră este ca o fortăreață.

vineri, 21 noiembrie 2014

Comandă Kurtmann + Ofertă Black Friday


  Weekend-ul trecut v-am anunțat în legătură cu oferta Kurtmann (transport gratuit pentru comenzile mai mari de 90 lei) și nu m-am putut abține și am făcut mici cumpărături, deși știam că se apropie Black Friday și că vor urma alte reduceri. Dat fiind faptul că iubitul meu își dorea o pereche de pantaloni Zara, foarte ieftini în comparație cu cei din magazin, am profitat de ocazie pentru a mă aproviziona pentru frigul de afară.
   Nu aveam nevoie de ceva anume, dar vremea de afară m-a îndemnat să pun în coș lucruri groase. Așa că m-au cucerit un pulover, un fes și o pereche de mănuși.

   Puloverul Pull&Bear (Click aici) este adorabil, are o croială batwings și este confecționat dintr-un material moale și foarte plăcut la atingere, dar nu foarte gros. Culoarea sa este turcoaz închis (verde-albăstrui) și este lucrat n trei modele tricotate. Este încă diponibil pe site , la prețul de 45 lei, numai măsura M . Eu am comandat tot măsura M și îmi place mult de tot cum se așează pe corp.

joi, 20 noiembrie 2014

Black Friday - Lista magazinelor participante

    În ultimii ani, marile magazine online ne-au pregătit promoții atractive în Vinerea Neagră a reducerilor. În 2014 și mai multe magazine ne așteaptă cu reduceri uriașe pentru 21 noiembrie, prima zi Black Friday. Unele magazine sau grăbit să ne ofere reduceri începând de astăzi, altele au promoția valabilă numai în weekend-ul 21-23 nov, iar cele mai multe vor continu nebunia reducerilor timp de încă o săptămână, așa că până la sfârșitul lunii noiembrie prețurile sunt scăzute cu până la 90%.

    Ca în fiecare an, stocurile se vor epuiza rapid, în special la produsele care beneficiază de reduceri foarte mari. Este perioada perfectă pentru a face economii consistente și pentru a achiziționa o parte dintre cadourile de Crăciun. Eu mereu sunt cu ochii pe site-urile mele preferate și nu ratez ocazia să-mi cumpăr ceva de pe list de dorințe, la prețuri avantajoase.

   Mai jos găsiți lista magazinelor care ne așteaptă cu reduceri de Black Friday (dați click pe fiecare imagine în parte pentru a accesa site-ul dorit și pentru a descoperi reducerile pregătite de fiecare magazin). Voi actualiza lista cu noi magazine care se înscriu în promoția de Black Friday!

    Anul acesta și mai multe magazine online ne-au pregătit promoții atractive în Vinerea Neagră a reducerilor, cunoscută ca Black Friday. Reducerile sunt variate, fiecare magazin și-a creat o promoție personalizată, astfel încât să atragă cât mai mulți clienți prin tăierile uriașe de prețuri.

     Unele magazine s-au grăbit să ne ofere reduceri începând de astăzi, însă majoritatea și-au stabilit perioada de promoție între 20-22 noiembrie. În plus, unele magazine vor continua nebunia reducerilor timp de încă o săptămână, așa că până la sfârșitul lunii noiembrie prețurile sunt scăzute cu până la 90%.

    Ca în fiecare an, stocurile se vor epuiza rapid, în special la produsele care beneficiază de reduceri foarte mari. Este perioada perfectă pentru a face economii consistente și pentru a achiziționa o parte dintre cadourile de Crăciun. Multe persoane aleg să facă economii în timpul lunilor octombrie și noiembrie, tocmai pentru a se bucura din plin de reducerile de Black Friday.

   Mai jos găsiți lista magazinelor online care ne așteaptă cu reduceri de Black Friday:

1. Kurtmann  (click aici)  -a pregătit peste 17000 de produse în oferta și peste 4000 de modele care vor fi reduse cu 50%. Pentru a vedea toate produsele din ofertă, click pe imaginea de mai jos:  
Kurtmann

2. eMAG (click aici)- reduceri uriașe la mii de produse în cel mai mare magazin online din România, care an de an înregistrează foarte multe comenzi, din cauza promoțiilor atractive.

3. Produse Cosmetice (click aici) - reduceri uriașe la peste 10000 de produse de machiaj, pentru îngrijirea părului, a corpului și a feței. Click pe imaginea de mai jos pentru a le vedea pe toate:
produsecosmetice.ro
              

4. Brand Circus (click aici)- acest outlet online ne-a pregătit 50% reducere la toate produsele de pe site, adică îmbrăcăminte, accesorii și încălțăminte pentru femei, bărbați și copii. Click pe imaginea de mai jos pt a vedea oferta completă:
Brand Circus


5. SevenSins (click aici) - lenjerie intimă și lenjerie sexy de cea mai bună calitate, acum cu reduceri de până la 70%

6. Matar (Click aici) - încălțăminte pentru femei, bărbați și copii la prețuri foarte, foarte mici. Reducerile complete le puteți vedea dând click pe imaginea de mai jos:            
Matar.ro


7. StarShiners (Click aici) - lasă-te cucerită de cele mai atractive prețuri din tot timpul anului, deoarece StarShiners promite reduceri pe bune la o gamă diversificată de modele.

8. Zorile Store (click aici)- eclipsă totală de prețuri între 20-22 noiembrie la Zorile Store, cu produse reduse cu până la 70%      
         
9. Divisima(click aici)- până la 70% reducere la extensii de păr


10. 1001 Cosmetice (click aici)

11Yves Rocher (click aici)

12. Kalapod (click aici) - încălțăminte de damă, bărbați și copii la cele mai mici prețuri

13dePurtat (click aici) - încălțăminte damă

14. Arta Ceaiului (click aici)

15Vegis.ro (click aici)

Wishlist de Black Friday


  În ultimii ani m-am obișnuit să strâng bani pentru marile reduceri de Black Friday, așa că în ultimele luni de toamnă cumpăr mai puțin și fac economii mai mari. Anul acesta o sumedenie de magazine s-au înscris în hora Black Friday, dar eu o să optez pentru shopping-ul online, mai ales că cele mai multe site-uri își deschid oferta la miezul nopții, în noapte asta.
   Vezi aici Lista completă a magazinelor Black Friday (Click Aici) ,unde am reunit 40 magazinele online de îmbrăcăminte,încălțăminte, cosmetice, papetărie, cărți,electronice și electrocasnice care ne așteaptă cu reduceri fabuloase. Unele au reducere doar în ziua de 21 noiembrie, dar cele mai multe sunt mai generoase cu promoția și o extind pe parcursul weekend-ului 21-23nov.

   În materie de cosmetice, anul acesta voi apela la ofertele Yves Rocher(Click Aici), care și-au anunțat participarea la BF. În acest weekend ne-au pregătit reduceri uriașe, însă eu stau cu ochii pe câteva: gomaj pentru suplețe, gel gomaj pentru picioare, noul parfum Moment de Bonheur, rimelul Sexy Pulp și noua gamă de sărbători cu fructe negre.


   De pe Kurtmann (click aici) îmi doresc câteva produse dantelae din noua colecție Massimo Dutti. De când au fost adăugate pe site mi-a rămas gândul la ele și sper să le regăsesc în promoția de BF. Kurtmann ne așteaptă cu 50% reducere, valabilă doar pe 21 noiembrie, de la ora 04:00. 


   În materie de lenjerie intimă, favoritul meu va rămâne magazinul SevenSins(Click aici). Am pus ochii pe câteva modele frumoase, printre care un body și un set compus din top și chiloți. Promoția este deja valabilă pe site la sute de produse.


   La îcălțăminte mi-au atras atenția următoarele site-uri:



miercuri, 19 noiembrie 2014

Dacă eleganța ar fi un sport, ai câștiga aurul?

 

  În acest moment, pot spune cinstit că eleganța nu este o calitate înăscută, ci una dobândită. Realitatea este că ea poate fi comparată unui sport. Întocmai unui sportiv desăvârșit, putem obține performanță în eleganță cu efort susținut și multă pasiune. Încă din copilărie am făcut o pasiune pentru hainele extrem de curate și puse la punct. Dacă la început mi le curăța mama, cu timpul am devenit tot mai exigentă și am început să spăl, să calc și să apretez singură costumașele de fată cochetă, cu sacou, fustă plisată și cămășă albă. Pasiunea și exigența mea în ale curățeniei s-au transformat într-o eleganță pură, admirată de cei din jurul meu, apropiați și necunoscuți.

   Dar ca orice sportiv, depun aceeași pasiune atât la competițiile sportive, cât și la antrenament. Competiția reprezintă ieșitul în public, când aspectul trebuie să fie impecabil, iar antrenamentul are loc acasă, în propria locuință. La fel de exigentă am fost dintotdeauna și în privința spațiului în care trăiesc, motiv pentru care așternuturile, covoarele, perdelele și fețele de masă au primit tot atâta atenție cât rochiile și costumașele din șifonier. „Mamă, mă plângeam mereu, nu întelegi că o prințesă cochetă și elegantă ca mine are nevoie de o casă pe măsură?”. Si draga mamă robotea, în străduința de a pune totul la punct, de a face totul perfect. Dar se întâmpla să se confrunte cu surprize neplăcute: unele cearșafuri se decolorau sau țesăturile se deșirau la spălat, uneori covoarele își păstrau petele chiar și după ore întregi de frecat și curățat cu fel și fel de soluții și detergenți. Mama, ca orice mamă, ar muta chiar și munții din loc pentru copilul ei. Dar uneori nu se poate!

luni, 17 noiembrie 2014

Experiența mea cu magazinul Standard-Shoes.ro


   În ultima perioadă v-am povestit despre mai multe magazine online, pentru a vă ajuta cu câteva sfaturi și recomandări în materie de shopping online, din experiența personală. Astăzi a venit rândul magazinului de încălțăminte Standard Shoes, căruia trebuie să-i faceți o vizită deoarece au o mare diversitate de modele.
   Comanda a fost plasată în urmă cu două-trei luni, dar nu am apucat să scriu la momentul respectiv din cauza programului aglomerat. Eu nu mi-am comandat nimic, însă o prietenă apropiată care nu locuiește în țară m-a rugat să-i comand două perechi de încălțăminte și să i le expediez ulterior. Zis și făcut, mai ales că știa deja ce își dorește și tot ce am făcut eu a fost să plasez comandă și să aștept curierul. Desigur, am studiat și eu produsele cu atenție, pentru a mă convinge dacă merită sau nu să plasez o nouă comandă în viitor.

joi, 13 noiembrie 2014

Ținuta zilei: Boyfriend jeans și Ghete joase


    Ultimele zile au fost neașteptat de frumoase pentru această perioadă a anului, motiv pentru care am profitat de ocazie pentru a scoate la plimbare blugii rupți. Nu cred că voi mai avea ocazia să-i port până la primăvare, poate doar cu dresuri de culoare piciorului pe dedesubt. 
   Recunosc că nu-mi place sfârșitul de noiembrie, pentru că se așterne cel mai urât peisaj al anului: copacii își pierd toate frunzele și totul devine posomorât. Dar trebuie să depășim monotonia și să ne bucurăm de tabloul colorat de toamnă, cât mai avem ocazia. Iubesc să mă plimb prin parc în această perioadă, cred că e singura perioadă a anului în care fac acest lucru cu plăcere. Îmi place să simt frunzele cum foșnesc sub picioare, să mă afund în ele strânse laolată ca o pătură groasă, să le iau în mâini și să le transform într-o ploaie de frunze. Plăcerea mea de copil mare.
   Revenind la ținută, am optat pentru un look masculin, dar am inserat și elemente feminine. Aspectul ținutei este unul lejer, potrivit pentru o plimbare sau o ieșire în oraș. Blugii boyfriend au devenit favoriții mei și nu mă așteptam să mă simt atât de bine în ei. M-au costat $30, adică în jur de 105 lei și măsura S mi-a venit perfect. Sunt încă disponibili pe site, în două variante de culori (Click aici). Doar astăzi și mâine, Oasap are transport gratuit pentru orice comandă, iar produsele sunt livrate în aproximativ o lună de zile.

Ofertă Yves Rocher de noiembrie


   Am întârziat puțin cu detalierea ofertei Yves Rocher pentru luna noiembrie, deoarece am avut o perioadă aglomerată și chiar și pe site-ul lor oferta a fost lansată destul de târziu, abia pe 5 noiembrie. Încă nu am primit oferta prin poștă, așa că vă voi pune în temă numai cu cea din magazinul online.
   Ne apropiem de sărbători, lucru care se simte și din noile produse lansate, menite să ne răsfețe atât pe noi, cât și pe cei dragi. Așadar, pe lângă promoția lunii, Yves Rocher a lansat câteva noutăți, unele dintre ele foarte atractive.
   Eu cumpăr de ani buni cosmetice de la ei și am deja câteva favorite, dar sunt și produse cu care nu m-am înțeles bine niciodată, motiv pentru care de fiecare dată am recomandat strict produse pe care le-am și folosit și care mi-au plăcut în mod deosebit.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Îmi decorez singură pereții !


  Sunt zile în care petrec ore întregi în fața calculatorului, studiind fel și fel de sugestii de decor interior. Niciodată nu mă plictisesc, chiar dacă uneori sunt dezamăgită că nu am spațiul și resursele necesare pentru a pune în aplicare idei din reviste și site-uri de specialitate. Dintre toate ideile pe care le-am văzut, cel mai mult m-a impresionat modul de decorare a pereților, mai ales că am crescut într-o casă în care toți pereții au fost, întotdeauna, albi. De fiecare dată când vedeam pereți personalizați, cu modele încântătoare, mă gândeam cum să fac să pun și eu în aplicare un astfel de proiect de decor. Mă gândeam deja la sume mari de bani pe care trebuie să-i plătesc unui profesionist pentru a-mi face un frumos desen pe perete. Și-apoi, ce făceam dacă mă plictiseam de decorul camerei și voiam altceva? Ar fi însemnat să arunc o sumă de bani pe fereastră, lucru pe care nu mi-l permiteam.
   Dar de ceva vreme am descoperit secretul pereților perfect decorați, care arată infailibil și am înțeles că poți avea o casă decorată modern fără să cheltuiești o grămadă de bani. Soluția o reprezintă stick-erele de pereți, decorațiuni ingenioase, practice și economice. Marele avantaj al acestora este că nu mai trebuie să angajezi meseriași și poți să-l lipești chiar tu pe perete, fiindcă lucrurile stau destul de simplu, iar rezultatul este genial. Devii, astfel, propriul meseriaș și nici nu te murdărești pe mâini, pentru că lipitul stickerului este o treabă curată și rapidă, pe care o poate face oricine vrea să de-a un suflu nou unei încăperi.

marți, 11 noiembrie 2014

Mici cumpărături de toamnă


    La sfârșitul lunii octombrie am avut o escapadă de weekend la Sinaia, unde deși n-am prins vreme prea frumoasă, ne-am plimbat mult, pentru că peisajele sunt de-a dreptul încântătoare în această perioadă a anului. Acest mic orășel de munte are părțile lui frumoase, dar mie mi se pare că e rămas în urmă și că are aspectul tipic ante-decembrist. Dacă nu ați mai trecut de mult pe aici, să știți că artera principală s-a mai modernizat și toate cablurile de aici au fost împământate (cu excepția străduțelor adiacente), ceea ce schimbă în bine aspectul aleei de promenadă. Mai mult, s-a deschis și un mall cu magazine cunoscute chiar în centru, dar nu vă pot spune cu exactitate ce puteți găsi în el, deoarece nu i-am trecut pragul.

   Am luat la pas Sinaia și, puțin mai jos de hotelul Internațional, pe aceeași parte, am găsit un mic magazin cu produse importate din Germania (nu este un magazin tip TCM). Este un mini-market cu fel și fel de produse, de unde este aproape imposibil să ieși cu mâna goală, mai ales dacă îți place ciocolată nemțească. Am luat fiecare raft la rând și la sfârșit am rămas cu o ciocolată Choceur cu cocos, gume de mestecat Mentos cu trei arome (pepene roșu, ananas și pepene galben), un lac de unghii Sabrina Rudnik, o cană simpatică și două pachețele parfumate pentru șifonier.

luni, 10 noiembrie 2014

O nouă tendință în materie de sănătate

 

     În fiecare an, cei mai celebri designeri vestimentari stabilesc trendurile pentru cele două sezoane, adevărate etaloane de frumusețe pentru femeile din întreaga lume. Dar astăzi nu o să vă vorbesc despre haine, pentru că altele sunt prioritățile mele în viață. Deși sunt femeie și sunt pasionată de modă, pentru mine sănătatea este cea mai importantă. Fără sănătate, nu aș putea trăi fericită și nu m-aș putea bucura de tot ceea ce mă înconjoară și acest raționament este valabil pentru fiecare om în parte. Până și cea mai mică răceală ne creează o stare de indispoziție și ne împiedică să trăim frumos.

    Preocuparea de a-i ajuta pe oameni să trăiască într-un mediu sănătos, i-a îndemnat pe cei de la AlecoAir.ro să lanseze un nou trend în materie de sănătate, valabil nu doar un sezon, ci o perioadă de timp nesfârșită: aerul curat. Astfel, voi face o comparație deloc exagerată și voi spune că dezumidificatoarele, aparate moderne pentru purificarea aerului pot fi comparate cu piesele vestimentare clasice, care sunt la modă în fiecare sezon: little black dress, cămașa albă sau pantofii stiletto.

duminică, 9 noiembrie 2014

Promoții de Black Friday pe Elefant.ro

 

  Pentru orice iubitor de shopping online, dar mai ales pentru cei care preferă să facă smart shopping, noiembrie este cea mai așteptată lună din an. Și eu fac parte din această categorie și abia aștept ultima săptămână de toamnă, când pot să-mi cumpăr lucrurile favorite cu mari reduceri de preț. Pe lângă capriciile de femei, de Black Friday prefer să-mi cumpăr și articole pentru casă, dar și cadouri pentru sărbători. Astfel, reușesc să le fac surprize cât mai multor persoane dragi și îmi place la nebunie să intru în rolul de Moș Crăciun.
   Anul acesta, Elefant.ro nu se joacă cu promoțiile și, pe lângă Vinerea Neagră de 21 noiembrie 2014, urmează  încă 9 zile cu reduceri uriașe la mii de produse, între 21-30 noiembrie. Astfel, ne așteaptă Black Week, un adevărat maraton al reducerilor, așa că pregătiți-vă toate resursele, deoarece promoțiile vor porni un adevărat marș, la care trebuie să ne înrolăm neapărat. Vor lua parte mii de produse înrolate în următoarele categorii: Ceasuri, Cărți și ebooks, Home Deco, Parfumuri, Genți, Jucării, Bebe și copii, Telefoane, IT și electrocasnice. Mai precis, fiecare dintre noi va găsi câte ceva pe gustul lui, de la femei la bărbați, de la copii la seniori.
   Eu m-am pregătit din timp pentru acest marș al reducerilor și mă voi concentra asupra a trei categorii de produse: Cărți și ebook, Parfumuri, Telefoane, electrocasnice & it.

vineri, 7 noiembrie 2014

Încălțăminte favorită pentru sezonul rece


    De fel, sunt o adevărată pasionată de cumpărături, în special de cele online, care-mi permit să-mi petrec timpul mai eficient și să studiez cu atenție sute de produse, fără să obosesc. Dintre toate lucrurile, favoritele mele sunt ghetele și cizmele, pe care le port din septembrie și până în mai. Petrec mult timp pentru a cerceta diverse stiluri vestimentare, astfel încât să pot purta ghete chiar și în sezonul cald, fără ca ținuta să pară deplasată. 
    Principalul motiv pentru care aștept sezonul rece este acela că îmi pot purta în voie perechile de ghete și cizme, plus că îmi pot adăuga noi modele în colecția personală. Dar cum mereu găsesc perechi care-mi plac, îmi este destul de greu să-mi gestionez bugetul. De când am descoperit magazinul online Kalapod.ro, am rezolvat această problemă, deoarece prețurile sunt foarte mici, modelele sunt pe stilul meu, așa că ies foarte câștigată din această combinație.

Zile însorite de noiembrie


    La începutul acestei săptămâni v-am arătat ce am primit în ultima comandă Kurtmann.ro, mai exact un pulover tricotat alb marca Zara și o fustă dantelată Stradivarius. Fusta este ideală pentru primăvară-vară, așa că o să aștepte cuminte în șifonier până va trece iarna, cu temperaturile ei reci. Am profitat totuși de puțin soare, pentru a vă arăta ținuta per ansamblu.

joi, 6 noiembrie 2014

Iubesc produsele promoționale!

^sursă foto: blueeyebrowneye.com

    Iubesc articolele promoționale, nu datorită valorii în sine a produselor primite, ci a respectului pe care o anumită firmă o are față de mine, în postura de client. Experiența mea de femeie iubitoare de cumpărături m-a determinat să scriu acest articol și să vă împărtășesc opinia mea vis-a-vis de produsele personalizate primite de-a lungul timpului. Am început să cumpăr diverse lucruri acum mai bine de 10 ani, în anii liceului, când singurul venit destinat cumpărăturilor era alocația. Nu-mi permitea multe lucruri, doar un balsam de buze, un rimel nou sau o bluziță simpatică, la preț accesibil. Pe atunci, nu aș fi știut să explic care-i treaba cu produsele promoționale, ce rol au ele și mai ales, cum m-ar avantaja pe mine, ca și client.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Secretul eleganței stă în micile detalii

^sursă foto: savvysugar.com

   De fel, sunt o persoană calculată. Rareori cad în extreme, așa că în ceea ce privește curățenia, nu am fost niciodată o maniacă. Nu mă înțelegeți greșit, însă pentru mine curățenia reprezintă cam același lucru ca stomatologia. Vrei să ai dinți albi și sănătoși, mergi la dentist! La fel stau lucrurile și cu hainele: vrei să ai haine impecabile, apelezi la o spălătorie profesionistă. Adevărul este că niciodată nu mă joc când vine vorba despre lucrurile la care țin; treburile devin serioase când intră în discuție o rochie sau o bluză din garderobă. Sau orice alt articol vestimentar, pentru care am plătit o sumă de bani mai mică sau mai mare.

marți, 4 noiembrie 2014

Comenzi noi: Kurtmann & Romwe


   Weekend-ul acesta v-am anuțat de promoția Kurtmann cu transport gratuit pentru comenzile mai mari de 90 lei. Tot atunci v-am arătat cele două produse minunate pe care le-am pus în coșul de cumpărături. Am economisit o sumă frumușică de bani, cumpărând fusta și puloverul din outletul online Kurtmann.ro . Vă recomand și vouă să le faceți o vizită, pentru că aduc foarte des produse noi, la prețuri mult mai bune decât în magazinele fizice.
   În aceeași zi când a sosit curierul, am primit și aviz de la poștă de colet extern și am mers într-un suflet să-l iau: așteptam o gentuță simpatică foc. A fost o zi plină, dar mai ales frumoasă, pentru că am fost încântată de fiecare produs în parte. Chiar nu mă așteptam să-mi placă toate atât de mult și le-am probat de câteva ori.

 Am comandat produsele de pe:
   

    Fusta Stradivarius era de ceva timp pe lista mea de dorințe. Stăteam cu teama să nu cumva să se epuizeze stocul și să nu o mai prind, dar am avut noroc că lumea caută mai mult produse de sezon. La momentul respectiv nu aveam bani suficienți și nici nu voiam să dau 15 lei pe transport doar pentru ea, așa că am așteptat răbdătoare și până am strâns banii , s-a anunțat și promoția cu transport gratuit.
   Am luat-o pentru sezonul primăvară-vară, pentru că iubesc lucrușoarele din dantelă ori cu broderii, așa că o voi purta foarte des. Am scos-o puțin la plimbare, pentru câteva ore, deoarece am prin o zi mai călduroasă, însorită, dar până la primăvară am să o țin în șifonier.
    Mi-m ales măsura 36, îmi vine foarte bine, mai ales că fusta are talia elastică. Nu este foarte scurtă, este confecționată din tule fin de culoarea untului, iar broderia din partea de jos m-a cucerit pe loc. Prețul ei a fost de 45 lei. Mai este disponibilă doar în varianta pe negru, la același preț, în măsura 36 (Click Aici)- eu cred că s-ar potrivi și pentru un XS, respectiv M, datorită elasticului din talie.



   Pe lângă fustă, am ochit un pulover tricotat alb Zara, cu un model asemănător celui bob de orez. L-am găsit în categoria Sale, unde mii se produse pentru femei, bărbați și copii sunt reduse cu 40% în acest moment. Prețul său redus a fost de aprox. 45 lei și eram convinsă că fiind de la Zara o să fie de calitate. Și nu m-am înșelat! Materialul este moale, călduros și se simte plăcut la atingere. Presimt că o să-l port foarte des, mai ales că-mi plac și mânecile 3/4 pe care le are. În acest moment mai sunt disponibile mai mult de 40 de modele de pulovere Zara și consider că excelează datorită calității materialelor.


   În urmă cu circa trei săptămâni am plasat o comandă pe Romwe.com. Nu voiam ceva anume, dar de plictiseală am intrat pe site fix când aveau reduceri (cred că de până la 70%, nu mai rețin exact!). După ce am răscolit cu atenție toate paginile, mi-a venit pofta să-mi cumpăr ceva. Într-un final, am găsit poșeta roz din imagine, pe care am prins-o la jumătate de preț și am mai dat pe ea $23 . Erau ultimele 2 modele disponibileși chiar mă mir cum de am prins-o. Acum, pe Romwe.com transportul este gratuit numai pentru comenzile mai mari de $20! Este un site asiatic, cu multe modele mai rebele, însă se găsesc și lucrușoare drăgălașe. Am mai pus ochii pe câteva genți (click aici)!
   Ador geanta, chiar dacă nu este din piele naturală. Îmi place culoarea sa, roz prăfuit, și modul în care aceasta contrastează cu lanțul negru. Lanțul se poate detașa, motiv pentru care pot purta geanta și ca poșetă de mână. Ciucurașii mi se par adorabili !



  Nu ratați categoria SALE cu mii de produse pentru femei, bărbați și copii, reduse cu 50%! Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea toate produsele disponibile:

Kurtmann

luni, 3 noiembrie 2014

Flori, fete și băieți

sursă foto: buzzfeed.com

     Îmi plac lucrurile simple. Lucrurile simple precum florile. Le admir cu drag în grădina mea, în grădina vecinilor, în parcuri publice, și mai ales în florării. De curând, le admir și în florăria online, când nu apuc să iau orașul la pas și devin prizonieră la birou, și acasă. Sau când nu vreau să mă deplasez prin oraș și să economisesc timpul.
    Florile mi se par armele iubirii, alături de mesajele de amor. Cum cele din urmă și-au modificat considerabil aspectul, transformându-se din rânduri așternute cu cerneală pe hârtie, în rânduri tastate pe telefon, doar florile au rămas la fel, naturale, perfect asortate, unele cu miresme amețitoare, altele purtând corole impresionante pe trupurile fragile. Totuși, și modul de a dărui flori s-a modernizat, astfel că astăzi avem posibilitatea de a dărui un buchet de flori fără a ne deplasa la florărie. Soluția: florăria modernă- florăria online.
    Astăzi vă împărtășesc trei povești diferite cu flori, fete și băieți, în care florile au avut diverse roluri: povestea mea și a iubitului meu, povestea părinților mei și povestea părinților lui.

duminică, 2 noiembrie 2014

Wishlist pentru zilele reci

 
sursă: quebuenoesvivir

   În ultima perioadă am făcut diverse achiziții. Vara a trecut pe nesimțite și datorită temperaturilor tot mai scăzute, m-am văzut nevoită să-mi înnoiesc garderoba cu articole pentru sezonul toamnă-iarnă. În general, prefer shopping-ul online, care mi se pare mai practic și mai puțin obositor. Plus că reușesc să economisesc bani, deoarece devin mai calculată și comand strict lucrurile care îmi sunt necesare.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Colecția mea de produse Miniprix

  

    Dintotdeauna am avut o mare admirație pentru colecționari, indiferent de natura obiectelor strânse cu atenție. Apreciez răbdarea cu care se dedică acestei pasiuni, oferind pieselor din colecție o semnificație pe care noi, ceilalți, nu o înțelegem. Răbdarea de a strânge astăzi un obiect, iar pe următorul abia peste câteva zile, săptămâni, luni, chiar ani. O pasiune trăită ca o a doua viață, în care colecționarul și colecția lui trăiesc în deplină armonie.

   Eu n-am avut această pasiune de a reuni lucruri de același fel într-o colecție, deși nu mi-a lipsit niciodată răbdarea. Sau poate aveam pasiunea, dar nu mi-am dat seama! Dintre colecții de timbre, de insecte, de bilete de tren, sau de orice alt fel, niciuna nu și-a făcut loc în viața mea, rămânându-mi în memorie doar prin prisma apropiaților care dezvoltau astfel de pasiuni. Și poate că m-am simțit mai puțin specială, și sigur mi-aș fi dorit ceva care să mă reprezinte și în care să mă regăsesc. O colecție personală.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...