vineri, 13 noiembrie 2015

Ținute favorite pentru toamnă


   Foarte multe femei, printre care și eu, consideră că toamna este cel mai permisiv anotimp din punct de vedere vestimentar. Trecerea de la un sezon la altul, de la temperaturi calde la temperaturi reci, ne oferă posibilitatea de a ne juca în fel și chip cu hainele, accesoriile și încălțămintea. Dacă mă întrebați pe mine, consider că natura este și ea complice la această varietate vestimentară, inspirându-ne cu bogăția tonurilor sale de culori, revărsate în fața ochilor  noștri, din belșug.

   Temperaturile sunt de partea noastră, ne acompaniază în ștrengăria vestimentară, oferindu-ne posibilitatea de a începe promenada ținutelor cu bluze croșetate, jachete subțiri și balerini, pentru ca mai apoi să ne călăuzească către pulovere groase, paltoane și accesorii călduroase variate.

    Dar când vrei să ai o garderobă de toamnă diversificată, cu multe articole drăguțe și în pas cu moda, este imposibil să nu te gândești și la partea financiară. Dacă ești cu adevărat pasionată de ceea ce conține șifonierul tău, atunci cauți cele mai bune soluții pentru a te răsfăța cu haine și accesorii frumoase. Eu am scăpat de grija cheltuielilor excesive de când am optat pentru haine outlet: mă bucur de prețuri prietenoase, care îmi oferă posibilitatea de a-mi satisface toate dorințele și nevoile fără să rămân cu portofelul gol. Astfel, mă bucur în continuare de calitatea brandurilor preferate, Zara, Stradivarius, Bershka, iar ținutele mele pot fi la fel de variate precum nuanțele frunzelor unui copac căzut pradă toamnei.

   Ca femeie, atenția mea pentru aspectul fizic pornește de la modul în care mă îmbrac. Întotdeauna încerc să fac cele mai bune alegeri vestimentare, care să mă avantajeze fizic și care să-mi scoată în evidență trăsăturile corpului. Garderoba mea de toamnă abundă în tot felul de articole, pentru că acest anotimp îmi oferă libertatea totală de a mă exprima prin vestimentație. Abia aștept să se domolească vara și să îmbrac primele geci outlet (click aici), în combinație cu blugi cu croi conic și o pereche de ghete comode. Treptat, adaug mai multe straturi de haine, pentru ținutele layers, care au un aspect cool și oferă și un confort termic ridicat; peste cămașă adaug un cardigan ori un pulover, urmat de o jachetă mai grosuță sau o vestă și, la final, o eșarfă sau un fular chic. Când temperaturile scad și mai mult, primează confortul termic, rezistența în fața frigului și protecția împotriva răcelilor; atunci puloverele tricotate se asociază cu paltoanele din lână și cu încălțămintea îmblănită, iar accesoriile îmi întovărășesc capul, gâtul și mâinile (căciulă/pălărie, mănuși, fular).

   Fiecare femeie este unică în felul ei, de aceea hainele și accesoriile din outlet sunt diversificate, pentru a satisface gusturile tuturor. Varietatea modelelor ne permit să ne jucăm și mai mult cu ținutele noastre, iar prețurile accesibile ne încurajează să achiziționăm chiar și articole cum n-am mai îmbrăcat nicicând, dar care ne atrag prin croială, ori prin imprimeu.

   De multe ori îmi caut inspirația pe internet, pentru că femei din lumea întreagă își pozează ținutele de zi cu zi, din dorința de a se expune și de a inspira alte femei. Când ideile de a alcătui o ținută vestimentară par să-ți fi secat, poți să tragi cu ochiul la suratele de arme din lumea mare; astfel, vei îmbrăca outfituri chic, iar articolele vestimentare vor fi armele tale de femeie frumoasă. De ce să știrbești frumusețea unei rochii într-o ținută banală, când poți să petreci câteva minute în fața calculatorului și să găsești inspirația de a o transforma într-un magnet vestimentar? Mai ales când ai luat-o la preț de chilipir, din secțiunea rochii outlet (click aici).

  N-am rezistat tentației  de a crea tablouri vestimentare de toamnă, așa că am răscolit cu plăcere paginile magazinului online Rainbow Outlet. M-am bucurat să găsesc haine și încălțăminte cu care să pun cap la cap câteva dintre ținutele mele favorite pentru toamnă. Vă încurajez și pe voi să reproduceți ținutele vedetelor preferate ori ale bloggerițelor de fashion pe care le urmăriți! Nu aveți nevoie de un buget uriaș, puteți găsi articole similare la prețuri foarte bune, așa că nu vă lăsați descurajate de simplul fapt că nu vă permiteți să achiziționați articolele identice. Jucați-vă cu nuanțele, personalizați ținuta dacă simțiți nevoia și nu vă temeți să experimentați!

   Toamna aceasta este foarte blândă. Gradele din termometru au ajuns la 20 în ultimele zile, astfel că m-am întors la ținutele de septembrie. Presimt și sper că va fi o toamnă lungă, cu un decembrie tomnatic, fără ger și temperaturi scăzute. Acum pot să îmbrac o pereche de jeanși simpli, cu croi conic, alături de o bluză cu croi lejer. M-am oprit la bluza Bershka, care are o nuanță superbă, acel marsala- culoarea anului. Alături de eșarfa în carouri, unul dintre cele mai populare accesorii, bluza este o pată de culoare adusă ținutei. Am completat cu jacheta din denim, potrivită pentru vremea plăcută de afară, și ghete joase, model biker, cu catarame.

    Când vreau să port rochii toamna, le completez întotdeauna cu paltoane. Astfel, nu am grija frigului, pentru că paltoanele sunt lungi și călduroase. Carourile sunt foarte îndrăgite pe durata toamnei, de aceea mi-a atras atenția această rochiță Zara, cu o croială tare drăguță, ce subțiază optic talia și camuflează zona șoldurilor, grație croielii A-line. Dacă rochia are imprimeu, am preferat un palton într-o nuață neutră, de pâmânt, acest bej versatil, pe care-l poți purta în fel și fel de combinații vestimentare. Frumoasele ghete wedge și șalul tricotat, ambele de culoare neagră, completează această ținută romantic-chic.


   
   Când temperaturile din termometre scad, ce poate fi mai potrivit decât să integrezi blana în ținuta ta? Vorbesc, desigur, de articolele din blăniță artificială, cum ar fi vesta neagră de mai jos, care pare și foarte călduroasă. Am ales complementaritatea cromatică între vestă și ghete, mai ales că mi-au plăcut aceste ghete cu toc comod, model ankle boots. Și pentru că ținuta se vrea a fi una casual, foarte confortabilă, am preferat blugii clasici, cu croi conic și cămașa cadrilată. Cămașa aceasta în carouri, indiferent de nuanțele care compun imprimeul, poate fi purtată în fel și chip și-mi place să o îmbrac și atunci când merg în vacanță la munte.


Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...